În 2016, cel mai ridicat procentaj de cetăţeni care trăiau în locuinţe supraaglomerate se înregistra în România (48,4%), Letonia (43,2%), Bulgaria (42,5%), Croaţia (41,1%), Polonia (40,7%), Ungaria (40,4%), Slovacia (37,9%), Grecia (28,7%), Italia (27,8%) şi Lituania (23,7%).

La polul opus, cu cele mai scăzute rate de supraaglomerare, se află Cipru (2,4%), Malta (2,9%), Irlanda (3,2%), Belgia (3,7%), Olanda (4%), Spania (5,4%), Finlanda (6,6%), Germania (7,2%), Franţa (7,7%), Marea Britanie (8%), Luxemburg (8,1%) şi Danemarca (8,2%).

La polul opus, mai mult de trei persoane (34,8%) din UE locuiau în locuinţe subocupate, ceea ce înseamnă că locuinţele sunt considerate prea mari pentru necesităţile celor care locuiesc în gospodăriile respective.

În 2016, peste două treimi din populaţie trăia în locuinţe subocupate în Irlanda (70,6%), Cipru (69,6%), Malta (68,4%) şi Belgia, în timp ce mai puţin de 15% din populaţie trăia în locuinţe considerate prea mari în România (6,3%), Ungaria (8,5%), Letonia (9,6%), Grecia (10,2%), Croaţia (10,4%), Bulgaria (10,5%), Slovacia (11,4%), Polonia (14,2%) şi Italia (14,9%).

Pe de altă parte, peste 95% dintre români sunt proprietarii caselor în care stau, arata datele Eurostat. Cu un procentaj atât de ridicat, suntem campioni în UE la acest capitol. Urmează Croaţia, cu aproape 90% dintre locuitori proprietari.

Diferenţa e mare însă faţă de vestul continentului. Mai mult de jumătate dintre nemţi, de exemplu, stau în chirie sau în gazdă, pe când la noi sunt mai puţin de 5% în această situaţie.

Aşadar, ne place să avem casa noastră, iar pentru asta acceptăm inclusiv locuinţe mici şi supraaglomerate. Şi, de asemenea, avem chetuieli destul de mari cu locuinţele. 14% dintre români îşi permit cu greu să plătească facturile, peste media europeană de 10%. E totuşi puţin faţă de greci, unde aproape 40% dintre locuitori sunt în această situaţie.

Simţul proprietăţii s-a dezvoltat la romani după lipsurile din comunism, explica sociologii. De cele mai multe ori, însă, a avea propria locuinţă vine cu preţul unor datorii uriaşe întinse pe două sau trei decenii.