Tinerii dau apartamentele de la oras pe pamantul de tara. Afacerea cu miere, pariu castigator cu fonduri europene
Mierea delicioasa poate face ca si banii sa se lipeasca de mainile celor care se concentreaza pe apicultura. Si asta pentru ca directiile agricole au decis sa investeasca ceva mai mult in aceasta zona: in multe locuri din tara se organizeaza cursuri in urma carora primesc atestat de apicultor mii de tineri. Pe baza hartiei de absolvire, cursantii pot accesa apoi fonduri europene. Asa se face ca tot mai multi oraseni cu pamant la tara si-au lasat apartamentele si au investit in stupi.
Pe Marian l-am intalnit intr-o sala de examen, la Camera Agricola din Costanta. Are 34 de ani si toata viata a lucrat ca politist. Nu vrea sa renunte la uniforma, dar, cum banii nu-i sunt de ajuns s-a gandit sa faca si altceva. Primavara trecuta si-a cumparat 25 de stupi si a cerut ajutor de la un specialist.
"Multi tineri aleg calea pribegiei. Tara asta are un potential extraordianr pe agricultura", spune Marian Batu, unul dintre cursantii pentru atestatul de apicultor. ''E o sansa de care trebuie sa profitam mai ales ca acum beneficiem si de fondurile astea europene. De ce sa nu spunem ca e un ajutor?", adauga tanarul.
Ca sa poata incepe o afacere, doritorii trebuie sa se instruiasca. Cei mai multi au intre 20 si 25 de ani.
Specializarile dureaza trei luni si sunt organizate la Directiile Agricole din tara.