Generatia celor fara granite sau cum dai lovitura la 16 ani. Povestea tanarului pentru care viitorul suna mai bine in Romania
S-au nascut dupa Revolutie, intr-o Romanie fara granite, au crescut odata cu internetul si au lumea la picioare. Au fost educati sa nu mai accepte orice li se impune. Vor mult timp liber, pun placerea inaintea castigului si dau cu piciorul sfatului batranesc conform caruia daca vrei sa reusesti in viata trebuie sa muncesti pe branci. Sunt Generatia Y: frumosi, aroganti, creativi si indrazneti. Reusesc in viata, tot mai des, fara ajutorul celor mari, fiindca pun pasiune in tot ceea ce fac.
Un adolescent ne demonstreaza ca se poate trai bine in Romania, daca ai incredere in tine si iti place la nebunie ceea ce faci.
Abia a implinit 19 ani. Pentru trecatori e un pusti care ia o pauza de la lectii, dar aparentele insala: acest copil este deja mic intreprinzator. De trei ani isi castiga existenta, iar la parinti mai merge doar in vizita, fiindca tot de atunci locuieste si se intretine singur.
Elekes Levi a dat lovitura pe cand avea 16 ani: pe internet si nici macar nu e expert in programare sau aplicatii. Pur si simplu a avut fler.
Elekes Levi: "Am constatat ca se vor intampla anumite treburi care inca nu s-au intamplat. Eu stiam ca va aparea Youtube-ul si va fi monetizarea".
Pe cand mai toti romanii se uitau doar la filme incarcate pe reteaua globala, el se gandea cum sa scoata bani din ele. In 2011, filmele romanesti de pe Youtube nu aveau reclame. Levi a contactat reteaua si a devenit unul din primii romani platiti prin contract pentru reclamele repartizate pe contul sau. Si-a facut video-blog.
Si s-a apucat sa vorbeasca in eter despre problemele care il macinau: pentru fiecare reclama vazuta de cineva, care accesa pagina lui, el primea cativa bani. Asa a facut primii bani de buzunar. Apoi, a incercat marea cu degetul: sa convinga marii creatorii de continut din Romania, care aveau pe net milioane de accesari, ca el poate fi impresarul lor online si sa le aduca bani. Cu tupeu a contactat trupa pe care o venera: BUG Mafia.
Vlad Irimia, alias Tatatee, BUG Mafia: Un pusti foarte insistent, prea insistent pentru varsta lui.
S-au intalnit la un concert, la Brazi. De trei ani, pe internet, pustiul e mana dreapta a lui Tataee de la BUG Mafia.
Vaneaza si ucide orice post care incalca drepturile de autor ale trupei si administreaza cu talent contul virtual BUG Mafia, iar un procent din incasari e al lui.
La fel, baiatul de 16 ani a convins mai multe trupe romanesti si din Ungaria ca le poate fi de folos in promovare si-n apararea drepturilor de autor pe net.
De la mama a plecat tot la 16 ani, promitand sa n-o faca de rusine. Avea motive intemeiate sa plece de acasa: lucra mult si nu-I placea sa fie intrerupt:
Vlad Irimia, alias Tatatee, BUG Mafia: "El e tanar si un pic arogant, face bani multi, nu-i cheltuie in schimb pe nimic, e foarte zgarcit. Nu stiu, ii aduna, cred ca are destul de multi bani"
Despre aventura mutarii singur acasa, povesteste mai in gluma mai in serios pe video-blogul sau.
Elekes Levi : "Nu a avut cine sa-mi dea bani, tata are Dacie, eu ii imprumutam pe ei, cine sa-mi dea bani sa-mi iau credite la 16 ani".
Mama nu intelege ce face el, stie doar ca nu cere niciodata bani
A crescut odata cu internetul. Tataee, om in toata firea, se uita cu admiratie la tanarul sau prieten, ba chiar il invidiaza ca s-a nascut intr-o lume fara granite. Rapperul isi aminteste copilaria sa amara din mizeria comunista
Noua generatie nu mai tace: Levi, de exemplu, si-a pus mai toti profesorii in cap, protestand la ore: ca informatiile predate sunt invechite sau inutile.
Profesorul de filosofie l-a indragit insa pentru curajul sau de a pune totul la indoiala. Recunoaste ca intreg sistemul de invatamant a ramas rau in urma. Noua generatie e insetata sa invete, dar pune intrebari la care profesorii nu mai au raspuns, iar riscul este urias: dispretul fata de educatie.
Si ca o aroganta, copilul rebel, plamadit in era internetului , a refuzat sa-si mai dea Bacul:
"Puteam sa-l iau cu 10, am vrut sa arat ca se poate si fara, mult mai bine"
Din sufrageria sa de adolescent, Levi isi urmeaza visul: pe un pupitru incropit din doua scaune, isi asaza laptopul, in care a scris toata noaptea pentru video-blog. Viseaza ca povestile postate de el in retea vor ajunge in sufletul oamenilor:
Elekes Levi: "Ori ne schimbam si o sa facem ceva impreuna, o sa ne ridicam impreuna, ori o sa traim in acelasi sistem in care am trait pana acum si toata lumea se va plange, eu nu ma mai plang".
Militeaza pe net pentru hrana sanatoasa, pentru diminuarea consumului si a poluarii. Nu si-a luat masina, desi ar fi putut, prefera trenul si bicicleta.
Tataee, el insui copil rebel al anilor 90, il intelege: e convins ca noua generatie, necontaminata de comunism ne asigura viitor cel putin aventuros.
Doru Dima, sociolog, psiholog: "Fata de noi sunt mult mai rapizi, mult mai flexibili, multi mai inventivi, iar noi ar trebui sa ne folosim de asta, nu sa ii bagam in sablanele noastre".
La fel ca el sunt mii de tineri. Stiu ce vor chiar daca noi nu-i intelegem. Si din saua bicicletei, are indrazneala de a da sfaturi celor mari.
Elekes Levi: Sa aiba curaj sa treaca de limite, asta au parintii, niste limite care sunt niste bariere, care trebuie daramate".
Nu-i e teama ca-si va frange gatul. Face ce-i place si nu simte ca munceste, e fericit, iar pentru el, viitorul in Romania suna mai bine decat oriunde in lume.