Cel mai tanar milionar in euro din Romania, arestat intr-un dosar de evaziune de 10 mil. euro
Omul de afaceri Justin Paraschiv, acuzat de evaziune de peste 10 milioane de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie definitiva luata vineri seara de instanta suprema, care a admis recursul DNA fata de hotararea prin care acesta primise interdictie de a parasi tara.
Iustin Paraschiv este acuzat de initiere, constituire sau aderare la un grup infractional organizat, firmele sale aducand bugetului de stat un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, noteaza Mediafax.
In acelasi dosar, in care prejudiciul total este estimat de procurorii anticoruptie la peste 70 de milioane de euro, instanta suprema a mai decis, tot vineri, inlocuirea interdictiei cu masura arestului preventiv si in cazul lui Orlando Emil Daher, Ali A. Ali, Atef El Said Abd El Aziz El Keleini, Omar Hamid, Mouhamed Kouli, Andrei Viorel Mardare si Mihai Razvan Tiganila.
Miercuri, dupa judecarea altor recursuri fata de masurile preventive decise anterior, instanta suprema a decis, definitiv, mentinerea in arest a 14 persoane, printre care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul gruparii evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, si functionarul ANAF Antonio Burlacu.
Ceilalti 10 pentru care s-a decis miercuri mentinerea arestului preventiv sunt varul liderului gruparii, Masri Mahmoud Mohamed, Abdul Mounim Al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Radulescu, Sorin Cristian Stefan, Rami Ghaziri, El Khoury Elias, El Khoury Charbel, Adrian Saracutu si Adriana Ezer.
Alte opt persoane din dosar, respectiv Camelia Sora, Georgeta Neagu, Petra Gherbezan, Chraif Ali, Zayed Husein, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Razvan Adrian Lungu si Florin Danila, au ramas cu interdictie de a parasi tara timp de 30 de zile, tot prin decizii definitive luate de instanta suprema.
In acest dosar, DNA a inceput urmarirea penala si fata de alte 15 persoane, cercetate in stare de libertate, printre care si senatorul PSD Niculae Badalau. Acesta este acuzat de procurorii anticoruptie ca ar fi aparat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscala, prin interventii la conducerea ANAF si pe langa persoane din Prefectura Giurgiu si din conducerea APIA. In documentele anchetatorilor se arata ca senatorul ar fi primit de la unul dintre membrii gruparii pulpe, piept si ficat de pui.
Anchetatorii au stabilit ca membrii gruparii au derulat "operatiuni comerciale triunghiulare scriptice", valorificand marfuri fara forme legale pe piata interna, cu eludarea legislatiei privind obligatiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.
Moubarak Mahmoud Sleiman, cetatean de origine araba, a fost identificat de anchetatori drept liderul gruparii. "Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic si administrator al SC Sam Plus International SRL Bucuresti, a fost principalul organizator al grupului infractional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpatii din prezenta cauza, implicati in infiintarea firmelor fantoma, coordonarea operatiunilor si reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale", precizeaza DNA.
Printre cei implicati in acest dosar se numara si un inspector din cadrul ANAF, dar si seful serviciul Rambursari TVA in cadrul Directiei de Finante Ialomita. Acestia indrumau firmele cum sa-si modifice declaratiile fiscale depuse la Administratia Finantelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declaratii rectificative, cu scopul obtinerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA in mod ilegal si ridicarii masurilor asiguratorii.
Potrivit rezolutiei de incepere a urmaririi penale in acest dosar, retelele de firma fantoma constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate in favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihailesti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tartasesti SA, Avicola Calarasi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco International SRL, Caliprix International SRL si Carmistin SRL, controlate de membri ai gruparii.
Procurorul Angela Nicolae, suspendata din functia de sef al Biroului de relatii Internationale si Programe, altele decat Phare, din Parchetul instantei supreme, este acuzata ca, in perioada 2012-2013, a pretins si primit de la invinuiti, in mod repetat, la diferite intervale de timp, direct si prin intermediul fiului sau, sume de bani intre 2.000 lei si 5.000 lei.
In acest dosar, procurorii DNA au facut 160 de perchezitii in Bucuresti si judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita.
DNA a precizat ca este vizata activitatea a peste 100 de firme romanesti si straine, persoanele implicate avand calitatea de administratori de societati comerciale romani si straini, avocati, contabili si angajati ai Ministerului Finantelor Publice.
Reteaua infractionala viza monopolizarea productiei si desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist, potrivit procurorilor.
Potrivit DNA, pentru recuperarea prejudiciului constatat in acest caz, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor detinute in conturile bancare de 40 societati comerciale implicate in circuitul evazionist si asupra a 50 de imobile apartinand persoanelor fizice cercetate. De asemenea, la perchezitiile domiciliare au fost ridicate bunuri bani si bijuterii ce vor fi indisponibilizate in vederea recuperarii prejudiciului, valoarea totala a bunurilor fiind in curs de evaluare.
Pe acelasi subiect: