Afaceri incepute in sufragerie! Ce business sa-ti faci daca te-ai saturat de sefi si de birou
„Familia mea sufera pentru ca imi petrec prea putin timp acasa”. „Mi-ar placea sa ma vad mai des cu prietenii, sa iesim la o pizza sau la un film”. „O sa fac asta cand o sa am timp. Si bani. Cand o sa ajung sus de tot."
De cate ori nu am auzit aceste cuvinte la cei de langa noi sau ni s-a intamplat chiar noua sa le spunem?
Multi se plang de programul incarcat de la birou, de sarcinile multe si dificile pe care le primesc de la sefi, de munca peste program si de timpul liber aproape inexistent.
Putini sunt, insa, cei care au curajul sa renunte la acest mod de viata si sa riste totul pe o singura carte. Iata mai jos ce idei de afaceri au avut unii, afaceri in urma carora au dat lovitura.
Monkey Toes sau cum sa fii cool de mic
Hainele si incaltamintea pentru copii reprezinta o industrie de milioane de dolari, iar asta a descoperit si americanca Jenny Ford, intr-o zi in care se juca cu cele doua fiice ale sale. S-a hotarat astfel sa creeze compania Monkey Toes, o linie de incaltaminte pentru copii, cu diverse modele ale animalelor preferate de cei mici. Si-a deschis compania in 2002, dupa ce a desenat cateva modele pe pantofii uneia dintre fete.
„M-am gandit atunci ca arata foarte dragut”, a spus Jenny uitandu-se la ceea ce desenase. Asa a inceput totul.
S-a decis sa-si dezvolte afacerea in biroul de acasa, pentru a putea petrece mai mult timp cu cele doua fetite ale sale. Iar acest lucru nu a impiedit cu nimic business-ul sa prospere.
Acum, Jenny isi distribuie „incaltamintea cool pentru copii”, asa cum ii place sa spuna, in magazine din toata lumea.
EpiLife, un business de responsabilitate sociala
Kene Turner din New York, a inteles cat de important este sa-ti contruiesti o afacere buna. Practic, acesta este jobul lui. Misiunea companiei sale, EpiLife este de a ajuta organizatiile sa obtina acel CSR (company social responsability - responsabilitate sociala), prin implementarea unor initiative in randul comunitatilor.
Inainte de a lansa EpiLife, Kene a lucrat pentru YMCA (New York), unde a predat cursuri de antreprenoriat pentru tineri. EpiLife a inseamnat pentru Ken, modul lui de a reda comunitatii ajutorul primit in copilarie.
„Mi-am pierdut mama in adolescenta. A murit de cancer. Nu mi-am cunoscut niciodata tatal, eram practic un copil in tranzitie. Am avut o familie, dar nu pentru mult timp. Membrii comunitatii in care am crescut m-au ajutat sa merg inainte si acesta este si mesajul pe care vreau sa-l transmis societatii si sa-l implementez in businesul meu”, a explicat Ken pentru inc.com
eBay powerseller – vanzari de 450.000 de dolari pe internet
Ann Whitley Wood este un avocat din Texas, devenit antreprenor dupa ce a vazut potentialul din comertul pe eBay pentru colectiile de designeri, cu 10 ani in urma. Ceea ce a pornit ca un hobby s-a transformat intr-o afacere extrem de profitabila. Astazi, Ann gestioneaza peste 350 de anunturi pe eBay prin intermediul magazinului sau, Willow-Wear si lucreaza in fiecare zi de acasa cu aproximativ 40 de clienti.
Anul trecut, Ann a vandut peste 1.100 de articole in valoare de 450.000 de dolari, fapt care a transformat-o una din cele mai puternice comerciante de pe eBay.
Desi nu tine inventarul acasa, faptul ca lucreaza la domiciliu a devenit fundamental pentru ea si familia sa.
“Imi vand articolele pe eBay operand de acasa. In acelasi timp am grija de copilul meu si imi vad de viata personala”, a explicat Ann pentru inc.com, de ce este atat de important acest business pentru ea.
Ce-ti trebuie sa devii un antreprenor de succes pe eBay? Ann spune ca este fundamental sa-ti cunosti produsele, dar si concurentii, pentru a sti ce strategii sa adopti in dezvoltarea si promovarea afacerii tale.
Ghid de nunta online sau cum sa te pregatesti de marele eveniment
Aproape toate femeile ajung sa-si cumpere intr-o zi (cel putin o data in viata) o rochie de mireasa. Si cum o asemenea rochie este o achizitie destul de costisitoare, oriunde in lume, Emily Newman din Atlanta, s-a intrebat de ce nu-si cumpara femeile rochii second-hand.
„Femeile cu care am intrat in contact nu dispuneau de multi bani, dar toate isi doreau sa poarte rochii frumoase in ziua nuntii lor”, a povestit Emily pentru portalul inc.com
Asa ca ea si sotul sau, care lucra in publicitatea online, au lansat Once Wed, un site pentru femeile care urmau sa se casatoreasca curand.
Incet-incet, site-ul a crescut de la statutul de serviciu de informare pentru viitoarele mirese la locul de unde toate femeile care se pregateau sa se marite, isi procurau resursele.
Astazi, Once Wed ofera ghiduri de nunta si are chiar propriul blog, destul de savurat de viitoarele „doamne”, potrivit spuselor lui Emily. Iar traficul site-ului se mareste pe zi ce trece.
Bloguri de mame
Isi spun pasurile, isi dau sfaturi cu privire la bolile copiilor si isi povestesc nazbatiile celor mici. Nu trebuie neaparat sa faci parte dintr-o comunitate de mame ca sa intelegi cat de importanta este forta „mamelor de pe bloguri” in zilele noastre.
Michelle Mitton, din Alaska, a fost una din primele mame care a devenit cunoscuta in spatiul virtual datorita blogului sau, Scribbit, creat in urma cu sase ani.
In 2008, a fost considerat de prestigiosul cotidian american The Wall Street Journal, ca facand parte din top 10 al celor mai bune bloguri din SUA despre maternitate.
Pe site-ul sau intra zilnic aproape 2.300 de utilizatori. In ceea ce priveste numarul vizualizarilor lunare, acestea sunt peste 60.000.
Dar ce scrie Michelle pe blogul sau? Retele, sfaturi casnice, analize a diverselor produse pe care le incearca si mai nou, ea a scris si o carte despre... ce altceva decat blogging.
„Cu atatea bloguri care exista astazi, trebuie sa fii vaca mov, despre care Seth Godin vorbeste adesea, pentru a fi remarcat si apreciat de ceilalti. Incerc din rasputeri sa-mi diversific subiectele si mai nou, am printre cititori cativa barbati”, glumeste Michelle.
Tricouri cu mesaje
Cati dintre noi n-a personalizat (sau macar a vrut sa faca asta) macar o data, un tricou pentru un prieten, cu o ocazie speciala? Aceste tipuri de business s-au dezvoltat tot mai mult in ultimii ani, oamenii din toate colturile lumii dorindu-si sa aiba haine unicat, care sa transmita anumite mesaje etc.
Blank Label este o afacere inceputa in Boston de patru prieteni, care le permite clientilor sa-si personalizeze tricourile, alegand atat materialul, tesatura, cat si modelul si marimea articolului pe care vor sa-l transforme. Cat costa un asemenea serviciu? Putin sub 100 de euro, in functie de cate astfel de bucati comanzi.
Blank Level a fost creata de Danny Wong si alti trei co-fondatori, colegi de clasa cu Danny, in vara lui 2009. Dupa ceva timp in care s-au tot gandit unde sa amplaseze sediul companiei, s-au hotarat sa nu inchirieze un birou special pentru asta.
„A fost mai bine pentru noi, pentru ca nu voiam sa platim un spatiu de birou”, a spus Danny. Cei patru asociati au locuit impreuna cateva luni in Shanghai, timp in care si-au dezvoltat relatiile cu furnizorii si au lucrat mai mult pe teren, in afara „biroului” din sufrageria lor.
La un moment dat, colaborau de acasa cu oameni de pe trei fusuri orare diferite, dar asta n-a fost niciodata o problema, potrivit fondatorului afacerii, pentru ca toata munca lor s-a dovedit a nu fi in zadar.