Este rentabil sa investesti acum in actiuni la Fondul Proprietatea?
Investitiile in titluri la Fondul Proprietatea suna foarte tentant acum, in conditiile in care in 2010 actiunile au crescut la noi cu 40%, iar la bursa de la Viena cu 25%. Partea proasta este insa ca FP nu este inca listat la Bursa de Valori Bucuresti, iar tranzactiile nu sunt tocmai transparente. Cu alte cuvinte, nu se stie exact cine vinde, cine cumpara si la ce pret real. Exista totusi si partea buna a lucrurilor: procesul de listare a fost accelerat, iar actiunile FP au un pret scazut.
In acest moment, tranzactiile cu titlurile Fondului Proprietatea se fac direct, prin contracte de cesiune. Contractele sunt inregistrate apoi la Depozitarul Central, pe baza intelegerii dintre vanzator si cumparator.
Actiunile Fondului Proprietatea se tranzactioneaza prin intermediul anunturilor de mica publicitate si s-au apreciat cu 40% in 2010, potrivit estimarilor facute de compania suedeza East Capital, care are actiuni de 8 milioane de euro la Fondul Proprietatea.
“Investitiile in actiuni la Fondul Proprietatea au in acest moment avantaje si dezavantaje. Intre avantaje putem mentiona faptul ca titlurile se tranzactioneaza la preturi sub nivelul activului net, iar procesul de listare la Bursa a fost accelerat odata cu semnarea acordului de administrare cu Franklin Templeton. In ceea ce priveste dezavantajele, am putea enumera tocmai faptul ca FP nu este listat la Bursa, iar piata de tranzactionare nu este transparenta”, a declarat Alin Brendea, directorul de operatiuni al Prime Transactions.
“Acum, pretul este de aproape 0,4 lei pe titlu, fata de 0,1 lei la cat scazuse in momentul de varf al crizei, insa pretul actiunilor FP este foarte jos fata de valoarea nominala", a spus la randul sau Razvan Pasol, directorul general al Intercapital Invest.
Sursa: Intercapital Invest
Rasfoind anunturile de la mica publicitate, aflam ca cel mai mic pret de tranzactionare este de 0,2 lei pe actiune, iar cel mai mare pret cerut este de 1 leu. Pachetele de actiuni variaza intre 500.000 si 150 de milioane de titluri. In general insa, acum exista putine actiuni scoase la vanzare.
“Poate fi o investitie de luat in seama, dar intr-un interval de timp ceva mai mare, de cel putin un an”, crede Brendea.
Valoarea de piata a FP este de 1,2 miliarde de euro, iar actiunile Fondului sunt cotate oficial la bursa de la Viena, unde au inregistrat o crestere de peste 25% in 2010.
Iata mai jos evolutia actiunilor la Fondul Proprietatea in ultimii trei ani. Preturile acestor tranzactii nu sunt centralizate si raportate public, datele de mai jos fiind obtinute in baza cercetarilor realizate de Intercapital Invest.
Conducerea Fondului Proprietatea spera sa reuseasca listarea la Bursa de Valori Bucuresti in acest an. "Listarea la Bursa a Fondului Proprietatea ar aduce noi investitori si va avea un impact pozitiv, se va reduce riscul investitiei, insa nu trebuie vazuta ca o solutie miraculoasa. Totul depinde si de rezultatele Fondului”, este de parere Pasol.
“Listarea la Bursa a cunoscut un lung istoric de amanari. In lipsa acesteia, lichiditatea este mica, iar piata tranzactionarii nu este una tocmai transparent: nu se stie exact cine vinde, cine cumpara si la ce pret”, a spus de asemenea Alin Brendea.
Asadar, listarea ar pune punct unei situatii controversate, care dureaza de cinci ani. Astfel, cei care au primit drept compensatie pentru proprietatile confiscate inainte de 1989 actiuni FP ar avea posibilitatea sa vanda aceste titluri pe o piata reglementata.