CE a deblocat platile pentru POSDRU. Ministrul Fondurilor Europene: “167 mil. euro vor intra imediat in tara”
Euro
Comisia Europeana (CE) a deblocat rambursarile pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), in valoare de 167 milioane de euro, pentru care au fost intrerupte platile in luna februarie 2016, se arata intr-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
“Ridicarea intreruperii platilor este o veste foarte buna. Vor intra imediat in tara 167 de milioane de euro. Am trimis deja o suma si mai mare. Vor mai urma vesti bune, acum ca procesul a fost deblocat. Incercam sa aducem cat mai multe fonduri, atat de necesare dezvoltarii Romaniei”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul de resort.
Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis saptamana trecuta o alta transa, de 372 de milioane euro.
“Estimam ca suma totala, de 539,4 milioane euro, se va intoarce la bugetul de stat pana la sfarsitul acestui an. Ceea ce inseamna o crestere cu aproximativ 10% a gradului de absorbtie per total program POSDRU”, a completat ministrul Fondurilor Europene.
CE a intrerupt termenul de plata pentru Romania pentru POSDRU 2007-2013 in luna februarie 2016.
Mai multe despre:
#POSDRU#fonduri UE
Pe acelasi subiect: