Piata de servicii medicale private in 2015: investitii in noi clinici, dar si posibile fuziuni si achizittii
Principalii operatori de servicii medicale private din Romania vor continua si in 2015 investitiile in extinderea cu noi clinici si diversificarea serviciilor, intr-o piata care creste in medie cu 8-10% anual si in care s-ar putea incheia mai multe fuziuni si achizitii in urmatoarele 24 de luni.
Primii doi jucatori din aceasta piata, MedLife si Regina Maria, au anuntat investitii de peste 14 milioane euro in acest an.
"2015 va reprezenta unul din cei mai importanti ani in dezvoltarea MedLife prin prisma investitiilor pe care vrem sa le derulam. Intentionam sa ne consolidam pozitia de lider pe toate segmentele de business si sa investim in retelele proprii de clinici, spitale, laboratoare si farmacii. In plus, vrem sa derulam 2-3 achizitii la nivel regional. Nu excludem nici achizitia unor pachete majoritare de actiuni ale unor jucatori din top 10 de pe piata serviciilor medicale, indiferent de dimensiunea acestora, in masura in care vor exista astfel de oferte. Valoarea totala a investitiilor va depasi 10 milioane de euro", declara Mihai Marcu, președintele Consiliului de Administratie al MedLife.
MedLife vrea sa dezvolte si segmentul de spitale, avand in plan o sectie de cardiologie interventionala și un spital multidisciplinar care va oferi asistenta medicala in regim de spitalizare de zi, ambele in Bucuresti. Compania vrea sa deschida in acest an clinici in Craiova, Cluj, Pitesti, Ploiesi si Bucuresti.
La randul sau, compania de servicii medicale private Regina Maria va derula si in 2015 investitii de peste 4 milioane de euro in extinderea retelei, dar si in consolidarea pozitiei clinicilor si spitalelor pe care le detine in prezent.
"Bugetul de investitii va fi sensibil mai mare decat cel din 2014. Investitiile vor fi in noi locatii, in zona de spitale, pe care le avem. (...) Focusul ramane in continuare pe calitate, pe trainingul oamenilor, pe loializarea medicilor buni, pe sanatatea femeii si a copilului. Pe nise nu vrem sa intram, pentru ca suntem un jucator universal. In principiu, preferam deschiderile de clinici proprii, nu achizitii", a aratat Fady Chreih, directorul executiv al Regina Maria.
Chreih spune ca vizeaza orasele mari, care pot sustine investitii de 800.000 - 1 milion euro in zona medicala. In prezent, compania este prezenta cu policlinici, in afara de Bucuresti, in Bacau, Brasov, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca si Pitesti.
Pe partea de spitale, Regina Maria dezvolta o noua sectie de gastroenterologie in cadrul Euroclinic din Bucuresti, care presupune investitii de cateva sute de mii de euro in echipamente si un nou bloc operator. Pe viitor, compania are in plan continuarea dezvoltarii zonei de pediatrie, pe chirurgie generala, ORL si ortopedie pediatrica.
Investitii in extinderea activitatii au anuntat si Sanador, Gral, Medicover si Polisano.
Totodata, atat seful MedLife, cat si consultantul in domeniu, Sergiu Negut, fost director executiv al Regina Maria, spun ca vor avea loc mai multe fuziuni si achizitii in urmatoarele 12 luni si cel putin o tranzactie mare in urmatoarele 24 de luni.
"In 2009-2010 au avut loc niste achizitii in piata, in 2010-2011 s-a vazut un val de investitii urias, disproportionat de mare comparativ cu orice perioada anteriora si orice perioada de dupa. Investitiile astea au rezultat, pentru ca ele au fost sincronizate, iar piata nu a crescut la fel de repede cu ritmul investitiilor, in rezultate financiare proaste pentru majoritatea jucatorilor din piata. In anii urmatori 2011-2012 deja au fost ani foarte prosti ca nivel de profitabilitate pentru aproape tot topul de clinici medicale private. Ce se intampla acum este ca, prin limitarea investitiilor, majoritatea jucatorilor pun mai putin bani pentru dezvoltari noi si vedem la nivel de 2013 si 2014 o imbunatatire a rezultatelor financiare", declara Negut in noiembrie.
El spune ca aceasta imbunatatire a indicatorilor financiari anticipeaza un nou val de achizitii si fuziuni in piata, influentate si de posibilele exit-uri ale unor fonduri de investitii de pe piata de profil.
"Aceste fuziuni si achizitii nu tin neaparat de ciclicitatea economiei, ci de faptul ca am avut un val de achizitii cu investitori financiari in urma cu patru-cinci ani, asta este durata medie in care un fond tine bani intr-o investitie, deci pentru ei ar putea fi o oportunitate de a lua in calcul un exit. Orice situatie de acest gen atrage dupa sine, inainte sau dupa, achizitii suplimentare de entitati mai mici si asta creeaza o oportunitate ca piata sa inceapa sa se miste. O sa vedem in urmatoarele 12 luni cateva fuziuni sí achizitii in piata si cu siguranta in urmatoarele 24 de luni cel putin o tranzactie mare", a aratat Negut.
MedLife si Regina Maria au in actionariat fonduri de investitii.
Presedintele operatorului de servicii medicale MedLife apreciaza ca va avea loc o repozitionare a jucatorilor locali, acestia urmand fie sa iși consolideze pozitia la nivel regional prin inceperea unor investitii de mari dimensiuni si sa intre in competitie directa cu jucatorii de impact la nivel national, fie sa se concentreze pe domenii medicale de nisa, specializate.
Piata serviciilor medicale private insumeaza aproximativ 600 milioane euro dintr-un total de peste 5,5 miliarde euro cat reprezinta intregul segment de servicii medicale (privat si de stat).