Cand va intra Romania in zona euro? Vasilescu, BNR: "Suntem admirabil de nepregatiti pentru aderarea la euro" VIDEO
Pe drumul catre adoptarea euro nu curge lapte si miere, spun specialistii, iar daca ajungem acolo nepregatiti, riscam sa patim la fel ca Grecia, Irlanda si Portugalia. De aceea, tinta oficiala de adoptare a acestei monede in 2015 este prea ambitioasa si ne-ar putea face mai mult rau decat bine. Adoptarea euro in 2015 a fost propusa de cei din Banca Nationala, care acum recunoasc ca de fapt nu suntem deloc gata, dar insista totusi sa mentinem acest obiectiv.
"Noi am spus 2015, dar asta nu inseamna 1 ianuarie 2015. Sunt doi pasi importanti de facut. O data, trebuie sa intram in zona tampon, in anticamera zonei euro, unde din punct de vedere tehnic trebuie sa stam doi ani. Urmeaza o perioada de cateva luni de evaluare, cand si BCE si CE trebuie sa ne spuna «Da, meritati!». Aici, in zona euro, se intra cu bilet. Noi deocamdata ne-am manifestat intentia de a ne procura bilet dar biletul nu-l avem in buzunar. Nici macar nu stim cu ce tren vom calatori. Toate astea le vom afla, sper, foarte repede", a spus consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, la un seminar avand ca tema adoptarea monedei unice in 2015.
Guvernul si Banca Nationala au decis la inceputul acestei luni sa mentina anul 2015 ca obiectiv de aderare la zona euro, ceea ce tehnic nu inseamna, neaparat, 1 ianuarie. De fapt, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, le-a spus politicienilor din coalitia de guvernamant ca cel mai potrivit ar fi ca moneda nationala sa circule in paralel cu euro pana in decembrie 2015.
"Chiar daca este vorba de bugetul tarilor din zona euro, fapt care implica aderarea la zona euro la 1 ianuarie, cred ca daca in 2015 ni se spune «Poftim biletul» si va fi 1 ianuarie 2016 nu se va intampla nimic rau in tara aceasta. Bine ar fi sa fie anul 2015 cel in care cele doua foruri europene sa ne spuna «Da, puteti sa intrati»", a adaugat ulterior Vasilescu.
Analistii considera insa ca procedura de aderare nu ar permite Romaniei sa intre in zona euro la 1 ianuarie 2015, termen care ar presupune intrarea in mecanismul ratelor de schimb (ERM II) cel mai tarziu la mijlocul anului viitor, pentru a iesi din aceasta anticamera in a doua jumatate a lui 2014. Dupa aceasta procedura, Banca Centrala Europeana si Parlamentul European trebuie sa-si dea acordul pentru aderare, procedura care dureaza cateva luni.
Pe de alta parte, Adrian Vasilescu recunoaste ca Romania nu este inca pregatita sa adere la zona euro.
"La noi apare aceasta intrebare. Suntem pregatiti sa intram in zona euro in 2015? Rasunsul, din punctul meu de vedere: Nu, nu suntem pregatiti. (…) Cred ca suntem admirabil de nepregatiti. Dar daca nu ne stabilim un reper, oricat vom amana ... daca zicem 2017, amanam pregatirile pentru 2017. Daca zicem 2024, cum a zis nu-stiu-ce mare banca, atunci incepem pregatirile", a spus Adrian Vasilescu.
Afirmatia completeaza cea mai recenta declaratie a guvernatorului Isarescu, care afirma ca schimbarea tintei de aderare la zona euro ar fi incurajat politicienii sa spuna ca mai este timp pentru reforme si sa amane aplicarea lor.
Problema este ca preturile vor atinge un nivel "european" inaintea salariilor.
"Nivelul general al preturilor din Romania fata de media UE 15 este in acest moment undeva sub 50%. O sa vedem ca nivelul preturilor va converge catre nivelul preturilor europene", spune Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.
Nu e cazul sa ne grabim spre euro daca economia noastra nu are performantele din vest, avertizeaza finantistii.
"In cazul in care intram nepregatiti - avem in fata exemplele Portugaliei, Greciei si altor tari - va fi foarte dificil sa reactionam in fata socurilor in zona euro", spune analistul Laurian Lungu.
Intrarea in ERM-II este etapa premergatoare aderarii la zona euro. Inainte de a intra in zona euro, o tara trebuie sa respecte criteriile economice incluse in Tratatul de la Maastricht (deficitul bugetar nu poate depasi 3% din PIB, datoria publica trebuie limitata sub 60% din PIB, iar inflatia sa nu depaseasca cu 1,5% media celor mai performante tari din zona euro) si sa se afle timp de doi ani in ERM-2, in cadrul caruia moneda nationala sa fluctueze intr-un interval de plus-minus 15% fata de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS