Cursul francului elvetian se situa spre sfarsitul zilei de vineri foarte aproape de paritate cu euro, dupa ce pe parcursul sedintei din Europa a oscilat intr-un interval de aproximativ 2%, fara ca euro sa coboare sub 1 franc, iar cursul leu/euro a inchis aproape de referinta BNR de 4,5095 lei/euro.

"A fost o zi cu volume mari pe euro/leu, dar volumele au fost concentrate mai mult in prima parte a zilei. Au fost si cumparatori si vanzatori, iar pe final ne aflam aproape de referinta anuntata de BNR. Forintul s-a apreciat si a ajuns aproape de nivelul la care se situa inainte de anuntul Bancii Elvetiei de joi, in timp ce zlotul a fost mai calm si este inca depreciat. Leul sta destul de bine in piata fata de euro. Piata euro/franc este inca volatila, dar la alta scara fata de joi. Apropierea serii se pare ca nu-i face bine, in prezent fiind in jurul a 1,0020 franci/euro", a declarat dealerul unei banci, citat de Mediafax.

PNL cere audierea conducerii BNR in Parlament

PNL cere audierea conducerii BNR in Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor, pentru a identifica solutii pentru a-i proteja pe cei care au credite in franci elvetieni, a declarat prim -vicepresedintele PNL Andreea Paul, potrivit Mediafax.

Ea a spus ca aceasta audiere ar trebui sa se faca "cat mai repede", aratand ca, daca exista vointa majoritatii parlamentare, aceasta s-ar putea intampla inainte de 1 februarie, intr-o sesiune extraordinara.

"PNL considera ca trebuie agreat cat mai repede un mecanism de sprijin pentru cei afectati de calamitatile financiare, similar cu cele existente in agricultura", a mai spus prim-vicepresedintele PNL.

Ea a sustint ca, spre exemplu, un roman care are un credit si o rata lunara de 400 de franci trebuie sa scoata din buzunar "de pe o zi pe alta", din cauza cursului de schimb, o suma egala cu cea pentru un plin de benzina.

"Un roman creditat in franci, care are o rata lunara de 400 de franci se vede nevoit sa scoata din buzunar cu aproape 240 de lei mai mult de pe o zi pe alta, in urma unei miscari artificiale, brutale a cursului de schimb. E echivalentul unui plin de benzina", a explicat Paul, secretar al Comisie de buget-finante a Camerei Deputatilor.

Reactia purtatorului de cuvant al BNR, Dan Suciu, nu a intarziat sa apara:

"Bancile trebuie sa evalueze individual cazurile pentru creditele in franci elvetieni si sa gaseasca solutii impreuna cu fiecare client in parte, asa cum Banca Nationala a "incurajat intotdeauna" institutiile de credit, a spus pentru Mediafax, Dan Suciu.

"Banca Nationala a incurajat intotdeauna solutiile individuale, de la caz la caz, discutii intre debitor si banca, cred ca este primul aspect de care trebuie tinut cont si, daca este sa vorbim de solutii de sistem, trebuie sa nu vorbim de una discriminatorie in raport cu ceilalti debitori in alte valute", a afirmat Suciu.

El a aratat ca bancile sunt cele care trebuie sa-si evalueze cazurile cu probleme si sa gaseasca solutii, in concordanta cu capacitatea lor de a raspunde la aceasta situatie.

La randul sau, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat ca Banca Nationala nu poate interveni cu reglementari care sa afecteze piata libera, reluand ideea ca impactul aprecierii francului elvetian asupra sistemului bancar nu poate fi major.

Suciu a precizat ca nu au fost stabilite inca detalii privind vizita ministrului Finantelor, Darius Valcov, la BNR, dar ca este binevenit.

"BNR este dispusa la orice discutie cu toate institutiile statului si vom pune la dispozitie toate datele pe care le avem. (...) Evident ca se poate discuta orice (privind solutiile - n.r.), daca cineva isi asuma anumite costuri, fie bancile, fie bugetul, pentru ca implica anumite costuri", a spus Suciu.

Romanii care au credite imobiliare in franci elvetieni vor plati la banca mai mult cu 300-350 de lei pe luna, la o rata medie de 500-600 de franci, daca este luat in calcul cursul anuntat, joi, de BNR, de 4,3287 lei/franc, care a urcat cu 15,7% si a atins un maxim istoric.

Ce facilitati ofera bancile comerciale pentru creditele in franci

Una dintre bancile comerciale din Romania, care au acordat credite in CHF, a anuntat ca le ofera solutii clientilor afectati de cresterea cursului francului elvetian. Potrivit comunicatului OTP Bank, "incepand cu data de 16 ianuarie 2015, in urma unei analize care vizeaza istoricul clientului si conditiile actuale ale acestuia, clientii vor putea beneficia de o reducere temporara cu pana la 1.5 puncte procentuale a marjei ratei de dobanda la creditele in CHF cu dobanda variabila, pentru o perioada de trei luni".

Clientii pot solicita aceasta facilitate pana pe 27 februarie 2015, in unitatea in care au semnat initial contractul de credit. "Evenimentele recente care au condus la aprecierea record a francului elvetian ne determina sa reactionam rapid si sa adoptam o masura imediata de sustinere a clienților nostri care au contractat credite in aceasta moneda. Eforturile noastre se indreapta catre protectia clientilor fata de consecintele unui mediu economic volatil. Vom analiza constant evolutia pietei si vom adopta masuri suplimentare, in cazul in care va fi necesar", a declarat László Diósi, CEO OTP Bank Romania.

Diosi afirma la inceputul lunii octombrie ca OTP Bank Romania recomanda clientilor cu credite in franci elvetieni sa le pastreze in aceasta moneda, intrucat cursul valutar va cobori in urmatorii ani, pe parcurs ce economia europeana se va intari, iar francul elvetian nu va mai actiona ca moneda de refugiu.

"Creditele in franci sunt pe termen lung si cred ca de acum, cand cursul este fix la 1,2 franci/euro, potentialul va fi mai bun cand economia europeana se va imbunatati. Sincer, cred ca in doi ani va fi 1,35-1,4 franci/euro. Recomand clientilor sa-si pastreze creditele in franci pentru ca nu poate fi mai rau de atat, dar exista un mare potential pentru imbunatatire", declara Diosi pe 9 octombrie.

"Datorita dobanzii semnificativ negative (-0,75%) impuse de Banca Nationala a Elvetiei consideram ca aprecieri majore de la nivelul curent sunt putin probabile. Piata interbancara s-a stabilizat joi in jurul valorii de 1,03 franci/euro", spun reprezentantii Volksbank Romania, institutie de credit cu un portofoliu semnificativ de imprumuturi acordate in franci elvetieni.

Banca Nationala a Elvetiei a decis joi sa elimine plafonul minim de schimb valutar de 1,2 franci pe euro, introdus in 2011. Francul elvetian s-a apreciat foarte repede dupa anunt, cu pana la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro in 1999. In jurul orei 17:00, ora Romaniei, francul era in urcare cu aproape 17%, la 0,9719 euro/franc.  Nivelul record de 85,17 centime/euro implica o paritate de 5,28 lei pentru moneda elvetiana, calculata prin intermediul cotatiilor euro/franc si euro/leu la momentul respectiv.

Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs in crestere cu 15,7% fata de miercuri, la 4,3287 lei/franc. 

"Dupa ce rata de schimb franc euro a fost limitata de Banca Nationala a Elvetiei mai mult de trei ani, este greu de cuantificat la cald care ar fi o rata de echilibru in conditiile actuale. Dinamica obisnuita a unor asemenea evenimente indica totusi ca la debut avem o suprareactie, dupa care investitorii se mai domolesc regandind riscurile si componenta portofoliului. Este insa greu de crezut ca rata la care se va restabili echilibrul va fi aproape de 1,2 franci/euro. In momentul in care limita a fost impusa (septembrie 2011) euro era aproape la paritate cu francul. De atunci, economiile statelor din zona euro au mai slabit, iar incertitudinile geopolitice au crescut. Aceasta ma face sa cred ca echilibrul se va stabili in jurul a 0,95 franci/euro", a declarat economistul sef al Piraeus Bank, Camil Apostol.

Pe de alta parte, Raiffeisen indeamna clientii cu probleme financiare la plata ratelor in cazul creditelor in franci elvetieni sa mearga in agentiile bancii pentru a identifica o solutie de restructurare sau conversie in lei, dar nu ia in calcul ideea platii ratelor la un curs valutar mai favorabil agreat de banca.

"Cursul de schimb nu este o variabila in contractul de credit, dat fiind ca fiecare client a primit in cont suma de bani contractata in moneda respectiva (in cazul in discutie, franci elvetieni), si trebuie sa ramburseze tot franci elvetieni, potrivit Codului Civil", au declarat reprezentantii Raiffeisen Bank, intrebati daca banca ar putea stabili un curs de schimb leu/franc elvetian mai favorabil pentru clientii cu credite in franci, in conditiile mentinerii acestuia la un nivel ridicat, potrivit Mediafax. "Nu putem face speculatii in legatura cu evolutia cursului de schimb, totusi constatam ca este o situatie de piata volatila, in timp ce portofoliul de credite in moneda elvetiana este unul pe termen lung. Ca impact pentru clientii care au credite in aceasta moneda, trebuie luata in calcul evolutia ratei lunare pe care acestia trebuie sa o ramburseze (serviciul total al datoriei) pe un termen mediu", au mai spus reprezentantii Raiffeisen.

Banca are in portofoliu 8.800 de clienti cu credite in franci elvetieni, toate avand garantii imobiliare. In prezent beneficiaza de restructurare sub 10% din numarul acestora, iar o mare parte dintre creditele care au beneficiat in trecut de restructurari au trecut pe noul plan de rambursare, dupa expirarea perioadei de restructurare.

"Recomandarea cea mai buna pe care o putem face este ca un client aflat in dificultate sa se adreseze bancii, astfel incat sa putem gasi cea mai potrivita solutie pentru situatia lui concreta", au comentat oficialii institutiei de credit.

Una dintre variantele propuse de banca debitorilor cu dificultati la plata ratelor este conversia creditului in lei, oferind reduceri suplimentare graduale de datorie pentru aceia care au avut un comportament bun de plata pe perioada restructurarii, de 3-6 ani.

Leul a avut o evolutie relativ stabila in piata interbancara si se tranzactiona pe finalul zilei foarte aproape de nivelul la care a deschis sedinta. In jurul orei 17:00, euro, in piata interbancara era foarte aproape de 4,5 lei/euro. 

"Cred ca pietele se vor calma. Decizia a luat prin surprindere pe toata lumea. Anuntul Bancii Elvetiei a avut influenta pe est-europene, dar mai putin pe coroana si leu (fata de euro - n.r.). Impactul vine din cursul euro/franc. Nu cred ca s-a terminat, cotatiile actuale cred ca se vor mai misca. Banca Elvetiei trebuie sa mai iasa si sa mai dea niste explicatii", a declarat pentru dealerul unei banci. 

Cursul euro a inchis joi in crestere cu aproximativ 1 ban, la 4,4510 lei/euro in ultimele tranzactii ale zilei, fata de 4,4895 lei in schimburile operate pe finalul sedintei de miercuri.  Volumele tranzactiilor dintre banci in piata euro/leu au fost foarte ridicate, depasind de doua ori media zilnica. Operatiunile au avut loc intre un minim de 4,4910 lei/euro, inregistrat dimineata, si un maxim de 4,5050 lei/euro. 

Cursul anuntat de BNR pentru francul elvetian a crescut joi cu 15,7%, la 4,3287 lei/franc, maxim istoric, si a trecut de 5 lei la cotatiile din piata bancara raportate la euro, iar cursul pentru euro a depasit pragul de 4,5 lei/euro, dolarul atingand si el o valoare record fata de leu.