Inca o masura de criza. Ungaria impune taxa pe tranzactiile financiare pentru a reduce deficitul bugetar
Guvernul ungar va impune o taxa pe tranzactiile financiare incepand din 2013. Incasarile sunt estimate la 50-100 miliarde de forinti (167-335 milioane euro). Masura face parte dintr-un program de convergenta ce include ultimele masuri pentru reducerea deficitului bugetar, potivit portalului origo.hu, citat de Portfolio.
Guvernul de la Budapesta isi va tine astfel promisiunea de a cobori la jumatate taxa de criza impusa bancilor (la 90 de miliarde de forinti anual, de la 180 miliarde de forinti), fara a reduce insa povara asupra sectorului bancar.
Detaliile programului de convergenta, care urmeaza sa fie transmis Comisiei Europene, ar putea fi finalizate chiar la reuniunea de miercuri a guvernului. Apoi, acesta va fi transmis in una sau doua saptamani Comisiei Europene, informeaza origo.hu, citat de Mediafax.
Pachetul de masuri include si economii la ministere de 40 de miliarde de forinti (134 milioane euro). Presa locala a scris despre planuri ale guvernului ce vizeaza noi economii din fondurile pentru subventionarea medicamentelor si bugetele ministerelor.
Potrivit unor surse, in urma pachetului de reduceri de cheltuieli de la ministere "viata in aceste institutii se va schimba".
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS