Teodorovici anunță „un plan foarte bine stabilit de trecere la moneda unică”. Anul în care România va adopta euro
Zona euro
România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.
"România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro - n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna", a spus Teodorovici, în deschiderea reuniunii Eurogrup şi reuniunii informale a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie.
Întrebat cum comentează discuţiile din Consiliul Uniunii Europene pe marginea unei Directive prin care ar putea fi introduse cote la produsele accizabile, de tipul alcool sau ţigări, Eugen Teodorovici le-a apreciat ca fiind ''foarte intense", însă, în opinia lui, nu se va ajunge la o creştere de taxe "în viitorul apropiat".
"Ştiţi foarte bine că propuneri pot să fie, dar important este să fie discutate şi acceptate de toţi miniştrii de Finanţe. Punctul meu de vedere, ca ministru de Finanţe şi astăzi preşedintele ECOFIN-ului, este că orice fel de discuţie vizavi de noi taxări, noi cote de taxare trebuie să se discute într-un cadru larg şi amănunţit. Nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri la nivel european. Este foarte important să avem o abordare unitară la nivel european. Au fost şi discuţii aprinse în care Comisia a venit cu propunerea de schimba mecanismul de vot în cazul taxării, asta probabil că şi din dorinţa statelor mai mari care ar dori să impună o decizie şi fiind deranjate de statele mai mici, care pot bloca un astfel de proces. Sunt discuţii foarte intense, dar nu se va ajunge totuşi la o creştere de taxe în viitorul apropiat", a afirmat Teodorovici.
În ceea ce priveşte reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe de la Bucureşti, oficialul român a subliniat că unul dintre subiectele sensibile inclus pe agenda dezbaterilor se referă la migraţia forţei de muncă.
"Astăzi este un moment istoric pentru ţară. Se organizează la Bucureşti prima reuniune informală a Consiliului miniştrilor de Finanţe din Europa. Practic, pentru două zile, Bucureştiul devine capitala financiară a Uniunii Europene. În aceste consilii informale se discută alt gen de subiecte, dar de interes pentru noi, ca ţară, şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblul ei. Sunt subiecte are au la bază câteva studii făcute destul de bine şi foarte bine fundamentate, legate de mobilitate, costuri de finanţare, piaţa europeană în ansamblul ei, perspectivele şi care sunt actualele probleme. O temă de interes care se va discuta astăzi, şi faţă de care şi România este ataşată, este partea de migrare a forţei de muncă, un subiect care creează probleme la nivel naţional şi european. L-am auzit ieri şi pe domnul vicepreşedinte al Consiliului European, Valdis Dombrovskis, care se referea la competitivitatea României. Aici, unul dintre elementele care poate duce la scăderea acestui indicator este şi migrarea forţei de muncă, atât cea calificată, cât şi cea necalificată, iar asta reprezintă într-adevăr pentru România o mare problemă", a punctat Eugen Teodorovici.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi Uniunea pieţelor de capital, împreună cu Günther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, şi Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, vor reprezenta Comisia Europeană la reuniunea Eurogrup şi la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe (ECOFIN).
Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, cele două evenimente au loc la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie 2019, şi sunt organizate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS