Este oficial. Bulgaria a stabilit data intrării în zona euro, mai devreme decât anticipase Comisia Europeană
Zona euro
Pregătirile Bulgariei pentru a se alătura zonei euro sunt în grafic, iar statul balcanic ar putea adopta euro încă din ianuarie 2022, a afirmat, luni, ministrul de Finanţe, Vladislav Goranov, transmite Reuters.
În luna iulie a anului trecut, Bulgaria a depus cerere pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, scrie Agerpres.
Este cu câteva luni mai devreme decât a indicat la începutul acestei luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Acesta afirmase că Bulgaria va trebui să aştepte cel puţin până la mijlocul anului 2022 pentru a adera la zona euro, acest lucru având efect pozitiv, inclusiv prin reducerea ratelor dobânzilor, politici fiscale mai transparente şi condiţii de business mai predictibile.
"Dacă analiza activelor din sistemul bancar bulgar se va încheia cu succes, Bulgaria va putea adera la ERM II la mijlocul acestui an. Apoi moneda euro va putea fi adoptată după cel puţin trei ani. Primii doi ani sunt necesari pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht, iar al treilea pentru a evalua rezultatele îndeplinite şi lucrările pregătitoare", a spus Valdis Dombrovskis.
Dar ministrul bulgar de Finanţe rămâne încrezător că statul vecin va putea în această vară să intre atât în uniunea bancară europeană, cât şi în ERM II.
"Sunt rezonabil de optimist că în iulie, dacă totul merge bine în urma evaluării cuprinzătoare a calităţii activelor şi a derulării testelor de stres de către Banca Centrală Europeană, vom avea motiv să solicităm intrarea în ERM şi ne aşteptăm la un rezultat pozitiv. Cea mai scurtă cale spre euro este să stăm doi ani în ERM şi apoi un an de ajustări suplimentare. Cea mai optimistă opţiune pentru a ne alătura zonei euro ar putea fi ianuarie 2022", a afirmat Goranov.
Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează un surplus bugetar. Însă, pentru că Produsul Intern Brut per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, corupţia este răspândită, iar unele bănci înregistrează probleme s-au ridicat o serie de semne de întrebare cu privire la perspectiva aderării Bulgariei la zona euro.
Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Pe acelasi subiect: