Taxele și impozitele datorate la Fisc vor putea fi plătite prin CEC Bank, începând de luni
            ANAF
                        
            Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, începând de luni, toate taxele şi impozitele datorate de persoanele fizice către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se vor putea plăti prin unităţile CEC Bank.        
        
	Persoanele fizice vor putea plăti, începând de luni, toate taxele și impozitele datorate către ANAF prin untiățile CEC Bank, indiferent dacă au sau nu cont la această bancă. Contribuabilii vor trebui însă să fie înregistrați în prealabil la ANAF în Spațiul Privat Virtual (SPV).
	"Începând de luni, toate taxele şi impozitele datorate către ANAF se vor putea plăti prin unităţile CEC Bank. Până la sfârşitul acestui an, CEC Bank nu va percepe niciun comision. Este vorba despre taxe datorate de persoane fizice, indiferent dacă acestea au sau nu au cont la CEC", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de vineri.
	Potrivit şefului Executivului, şi "taxele de paşaport se pot plăti la CEC Bank, în aceleaşi condiţii, prin intermediul celor peste o mie de unităţi" ale instituţiei bancare.
	Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunța, în urmă cu trei zile, că persoanele fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani, iar Ministerul Finanţelor vrea să stimuleze achitarea lor anul acesta.
	"Am vorbit de acest lucru la început acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an", a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
	"Trebuie să găsim un mecanism ca să stimulăm oamenii şi cei care vor dori să plătească în acest an vor primi această reducere atunci când vor face plăţile", a explicat Teodorovici.
	Ministrul Finanţelor a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS