Românii au datorii de 15 mld. lei la Fisc, acumulate în ultimii cinci ani. Cum vrea Ministerul Finanțelor să stimuleze achitarea lor
Contribuabilii persoane fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani, iar Ministerul Finanţelor vrea să stimuleze achitarea lor anul acesta, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
"Am vorbit de acest lucru la început acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an", a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
Ministrul Finanţelor a spus că la persoanele fizice datoriile pe ultimii cinci ani se ridică la 14-15 miliarde de lei şi sunt din diferite zone, inclusiv amenzi de circulaţie. Termenul de plată va fi în martie anul viitor însă aceia care vor achita datoriile până la sfârşitul lui 2018 vor beneficia de o reducere a sumei de plată. Valoarea bonusului urmează să fie stabilită în urma analizei structurii datoriei.
"Trebuie să găsim un mecanism ca să stimulăm oamenii şi cei care vor dori să plătească în acest an vor primi această reducere atunci când vor face plăţile", a explicat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS