Secretar de Stat in Ministerul Finantelor, pentru Bloomberg: "2014 va fi mult mai usor. Emisiunea de marti acopera necesarul de finantare in valuta"
Enache Jiru. Sursa foto: Mediafax
Emisiunea de obligatiuni cu maturitati la 10 si 30, prin care Ministerul Finantelor a atras marti 2 miliarde de dolari, acopera intreg necesarul de finantare in valuta al Romaniei pentru acest an, a declarat pentru Bloomberg secretarul de stat in Ministerul Finantelor Enache Jiru.
Astfel, anul acesta va fi mult mai usor in ceea ce priveste gestionarea datoriei de stat, a afirmat Jiru la conferinta Euromoney de la Viena, potrivit Bloomberg.
Managerii datoriilor guvernamentale din ministerele Finantelor din Polonia si Slovacia, alaturi de analisti bancari, vad un 2014 mai usor, anticipand ca activele financiare din regiune vor fi mai atractive datorita imbunatatirii situatiei economic, care va reduce astfel impactul reducerii programului de relaxare cantitativa de catre Rezerva Federala a SUA, noteaza Bloomberg.
Ministerul Finantelor a atras marti pe pietele internationale 2 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligatiuni in doua serii, cu maturitati la 10 si 30 de ani.
Romania a emis astfel pentru prima oara in istorie obligatiuni in dolari pe piata externa cu scadenta peste 30 de ani, noteaza MFP intr-un comunicat transmis marti seara.
Oferta a fost suprasubscrisa de peste cinci ori. MFP a atras 1 miliard de dolari pe 10 ani la un randament de 5,021% si 1 miliard de dolari pe 30 de ani, la un randament de 6,258%.
Titlurile la 10 ani au fost scoase pe piata la un randamentul indicativ de 237,5 puncte de baza (2,375 puncte procentuale) peste referinta titlurilor de trezorerie SUA, iar cele pe 30 de ani de aproximativ 270 puncte de baza (2,7 puncte procentuale) peste costul de referinta al titlurilor de trezorerie SUA.
BNP Paribas, Citigroup si JP Morgan au fost aranjori principali ai plasamentului de obligatiuni.
Romania trebuie sa ramburseze in acest an Fondului Monetar International 3,95 miliarde DST (drepturi speciale de tragere), echivalentul a 2,56 miliarde de dolari, rate aferente imprumutului acordat in 2009 de circa 12,95 miliarde de euro.
Ministerul Finantelor estima pentru acest an atragerea de finantare de circa 2 miliarde euro de pe pietele internationale, prin programul Medium Term Notes (MTN).
Statul a imprumutat anul trecut de pe piata interna 48,53 miliarde lei, la care se adauga emisiuni in valuta, interne si externe, de 3,57 miliarde de euro si 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase in lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea imprumutata in 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finantarile in valuta au fost similare, de la 4,71 miliarde de euro din 2012.
Pe acelasi subiect: