Parlamentul a votat reducerea TVA la alimente la 5%! Boc spune ca e o greseala si asteapta decizia presedintelui!
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat un proiect de lege initiat de parlamentari PSD+PC si PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de baza, cum ar fi painea, carnea, laptele, uleiul vegetal si zaharul. Camera este for decizional, prin urmare legea va merge la promulgare. Actul a fost adoptat cu unanimitate de voturi, inclusiv de ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, si cel al Muncii, Ioan Botis, desi Guvernul transmisese Parlamentului ca nu sustine acest proiect. Surse guvernamentale, citate de Mediafax, spun ca premierul Emil Boc le-a spus ministrilor, la Guvern, ca "a fost o greseala pe linie" si asteapta decizia presedintelui.
"Situatia din Camera Deputatilor a fost discutata de premier cu ministrii, iar premierul le-a spus ca a fost comisa ‘o greseala pe linie’. Nu au fost analizate solutii, precizandu-se ca, deocamdata, se asteapta decizia presedintelui", au spus sursele citate.
Modificarile adoptate de Camera Deputatilor se refera la aplicarea TVA de 5% la alimentele de baza, considerandu-se ca acesta este unul dintre mijloacele de mentinere a nivelurilor preturilor la alimente precum painea, carnea, laptele, uleiul vegetal si zaharul.
"In plen a fost adoptata, la vot final, initiativa noatra de reducere a cotelor de TVA pentru produsele alimentare de baza. Iata ca deja unul dintre obiectivele programului de guvernare lansat la Congres a fost atins", a declarat presedintele Comsiei de Buget-Finante din Camera, deputatul PSD Viorel Stefan.
El a sustinut ca initiativa PSD+PC si PNL a fost votata marti si de catre ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu, desi in punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul precizeaza ca nu sustine acest proiect de lege.
"Initiativa legislativa va intra in vigoare de la momentul publicarii in Monitorul Oficial", a mai spus Viorel Stefan.
Reprezentantii Guvernului si parlamentarii PDL sustin insa ca este vorba de o eroare si ca nu au stiut ce voteaza.
Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a spus, despre votul dat pentru reducerea TVA la alimente la 5% ca a fost "o eroare", precizand ca a crezut ca voteaza "pentru raportul de respingere".
"S-a pus problema unui raport de respingere si votul a fost pentru raport de respingere", a subliniat Ialomitianu, care este deputat si a votat in favoarea proiectului de lege privind reducerea TVA la 5% pentru alimentele de baza.
Ministrul Finantelor a precizat ca, in acest moment, sunt doua solutii: fie presedintele tarii retrimite legea in Parlament, fie Guvernul corecteaza actul normativ.
Pe de alta parte, ministrul Muncii, Ioan Botis, si-a asumat votul, precizand ca atata timp cat Legislativul s-a pronuntat, Executivul trebuie sa aplice legea.
Botis a aratat ca, potrivit principiului separarii puterilor in stat, este atributia Parlamentului de a vota legi, iar a Executivului de a le pune in aplicare.
"Legislativul s-a pronuntat, noi, Executivul, trebuie sa punem in aplicare", a sustinut ministrul Muncii.
Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu, a declarat ca parlamentarii PDL si UDMR nu au stiut ce voteaza atunci cand au decis scaderea TVA la alimentele de baza si ca taxa nu poate scadea pentru ca s-ar incalca acordul cu Fondul Monetar International.
"Acest vot este o greseala parlamentara. N-au stiut ce voteaza. TVA nu are cum sa ramana asa, la 5%, pentru ca acest lucru ar incalca acordul cu FMI", a spus Radulescu.
Camera Deputatilor fiind forul decizional, legea urmeaza sa fie transmisa presedintelui Traian Basescu pentru promulgare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS