Scandal la varful guvernului britanic. Premierul, acuzat de organizarea unor dineuri pentru finantarea ilegala a partidului sau
Presiunile s-au accentuat asupra premierului David Cameron pentru dezvaluirea identitatii donatorilor pe care i-a primit la dineuri in resedinta sa, pe fondul scandalului privind presupusa finantare ilegala a partidului sau, relateaza AFP.
Trezorierul Partidului Conservator, Peter Cruddas, este suspectat ca a intermediat un acces privilegiat la seful Guvernului.
Duminica, el a demisionat dupa difuzarea unei inregistrari video in care era surprins in timp ce propunea, in schimbul banilor, intalniri cu David Cameron in cursul dineurilor private, pentru influentarea politicilor.
Opozitia laburista a solicitat o ancheta pentru elucidarea acestui caz.
La randul sau, Downing Street a comunicat ca doar cativa donatori conservatori au participat la dineuri cu primul-ministru si cu sotia sa la resedinta oficiala, insa Guvernul refuza sa le dezvaluie numele.
Cotidianul britanic Daily Mail prezinta, insa, in numarul de astazi, o lista cu numele unora dintre cei care participau la aceste dineuri, precum si sumele vehiculate pentru obtinerea de favoruei din partea premierului britanic.
Dintr-o inregistrare data publicitatii de presa britanica, reiese ca trezorierul Partidului Conservator promitea oamenilor de afaceri accesul la dineurile cu premierul, in schimbul unor sume care se apropie de 250.000 de lire sterline.
Printre invitatii de pe lista se numara Lordul John si Lady Sainbury, magnastul imobiliar David Rowland si omul de afaceri miliardar Michael Spencer, el insusi trezorier al partidului in trecut.
Premierul Cameron a confirmat ca la aceste dineuri s-au facut donatii considerabile pentru Partidul Conservator – donatii mai mari de 50.000 de lire sterline, si au avut loc trei astfel de intalniri de cand este sef al Guvernului de la Londra, mai scrie Daily Mail.
Personalitatea cea mai controversata de pe lista este multi-milionarul David Rowland, despre care se spune ca are o viata secreta. Rowland a stat mai mult de 40 de ani in strainatate, fara sa plateasca taxe, iar la intoarcere a facut o donatie generoasa de peste 4 milioane de lire sterline Partidului Conservator.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS