România, al doilea cel mai slab avans economic din UE, în T1. Dumitru: "Când treci de la 7% la doar 4% în termeni anuali şi stagnare pe trimestru, ne întrebăm cât de solidă a fost creşterea de anul trecut"
Economie, crestere economica
Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.
"Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trimestrul I o să vedem că a fost o decelerare puternică a creşterii economice. Am avut cifre slabe în industrie faţă de trimestrul anterior. Industria a scăzut. Vânzările cu amănuntul au scăzut faţă de trimestrul anterior. În continuare ca dinamică anuală au o rată destul de bună de creştere. Explicaţia majoră este legată de deteriorarea sentimentului consumatorului... După ce sentimentul consumatorului se îmbunătăţise masiv în ultimii ani, pe finalul anului trecut, pe fondul aşa zisei Revoluţii Fiscale care a bulversat pe toată lumea, sentimentul consumatorului s-a prăbuşit de-a dreptul astfel încât apetitul de a mai cheltui s-a mai diminuat şi lucrul acesta a fost reflectat şi în cifrele economice din primul trimestru. Iar dacă ne uităm la scară europeană, trimestrul I într-adevăr a fost foarte slab în România. S-a vorbit foarte mult că şi economia europeană a încetinit, ceea ce este adevărat, dar economia Românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB-ului", a spus Ionuţ Dumitru, citat de Agerpres.
Acesta a afirmat că România a înregistrat o creştere economică trimestrială zero, iar cea anuală este de peste 4% şi este datorată trimestrelor anterioare. Ionuţ Dumitru a precizat că avem o creştere economică foarte fragilă anul trecut.
"Când treci de la 7% la doar 4% în termeni anuali şi stagnare în termeni trimestriali cred că ar trebui să ne întrebăm cât de solidă era creşterea economică de anul trecut", a declarat Ionuţ Dumitru.
De asemenea, acesta a menţionat că, în acelaşi timp, creşterea economică din ultima perioadă creează dezechilibre. Astfel, deficitul comercial creşte foarte repede, exporturile cresc, dar importurile cresc mai rapid, iar deficitul de cont curent se deteriorează.
"Suntem la 3 şi ceva la sută deficit de cont curent. Este adevărat, la scară istorică este un nivel semnificativ mai mic decât am avut înainte de criză, însă la scară europeană, în noua realitate economică internaţională, România are un deficit de cont curent mare. Dacă ne uităm pe cifrele de anul trecut am avut al treilea cel mai mare deficit de cont curent", a spus Ionuţ Dumitru.
Potrivit acestuia, majoritate ţărilor europene au surplusuri de cont curent.
Datele Institutului Naţional de Statistică, publicate în 15 mai, arată că produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017.
Pe de altă parte, comparativ cu acelaşi trimestru din anul precedent, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS