Guvernul a aprobat scrisoarea de intentie convenita cu Fondul Monetar International (FMI) si va trimite documentul catre presedintele Traian Basescu, spre semnare, a anuntat anterior liderul PC, ministrul Daniel Constantin, la finalul sedintei de miercuri a Executivului.

Premierul Ponta a precizat ca in scrisoare nu trebuiau trecute prevederile privind majorarea accizei la combustibili sau proiectul de facilitati la plata ratelor bancare de catre persoane fizice.

"Acciza este un act in vigoare, ori intr-o noua scrisoare nu se trec decat viitoare obligatii, nu ceea ce este deja in vigoare, iar proiectul cu sprijinul fiscal pentru rate a fost discutat cu FMI, este agreat de ei, nu este niciun fel de problema, nu trebuie sa fie in scrisoare, nu este o obligatie pentru Romania, este un drept pe care noi il avem", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca va da mandat pentru semnarea scrisorii cu FMI ministrului Finantelor, Victor Ponta, si guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, conditionand ca in document sa nu apara acciza pe combustibil si celebra "electorata".

Premierul Victor Ponta, ministru interimar de Finante, a avut, miercuri dimineata, o scurta discutie cu presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni.

El a relatat ca l-a anuntat pe presedintele Traian Basescu, in discutia avuta inaintea sedintei de miercuri a Guvernului, ca Executivul va adopta memorandumul cu FMI "in conditiile discutate" si ca seful statului va semna documentul.

La sfarsitul anului trecut, dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant si dupa ce transporatorii au anuntat ca aceasta crestere va fi inclusa in pretul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Ponta a anuntat ca negociaza cu FMI si Comisia Europeana amanarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorina, folosita de catre transportatorii de marfa, si aplicarea acesteia doar la benzina.

Ulterior, dupa o discutie cu presedintele Basescu, premierul a anuntat ca va amana cu trei luni, pana la 31 martie 2014, majorarea accizei si la benzina, nu doar la motorina, iar seful statului a precizat ca in aceste conditii poate promulga bugetul pe acest an.