Pe ultima suta de metri. Basescu vrea ca Romania sa absoarba, la anul, 6 mld. euro din fonduri UE
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca in 2012 Romania va atrage sase miliarde de euro din fondurile structurale, lucru prevazut in bugetul de stat, precizand ca va fi continuata politica anului 2011 de reducere a costurilor de functionare a statului si de crestere a investitiilor.
"Despre bugetul anului 2012, ne vom continua politica anului 2011, adica, pe de o parte, reducerea costurilor de functionare a statului, reducerea costurilor nejustificate legate de asistenta sociala si diverse beneficii (...) generate de nevoile electorale, iar, pe de alta parte, o crestere a investitiilor statului", a precizat Traian Basescu, scrie Mediafax.
El a mai spus ca, potrivit anuntului Eurostat de miercuri, Romania este tara care, in 2010, a avut cel mai mare procent din PIB destinat investitiilor, adica 5,9%.
"Vom continua aceasta politica pentru ca ea s-a dovedit corecta si in anul 2011, cand deja avem rezultatele pe trimestrele 1,2 si 3, cresterile economice, nu as spune mari, ci fragile, dar constante, ne arata ca acordarea unui procent important din resursele bugetului de stat catre investitii reprezinta o solutie de generare de crestere sanatoasa, durabila, iar, pe de alta parte, reprezinta o solutie de mentinere a locurilor de munca si chiar de creare a unor locuri de munca. Aceasta este si explicatia pentru care Romania are un somaj cu mai bine de doua procente sub nivelul mediu la nivelul UE", a mai spus seful statului.
De asemenea, Basescu a aratat ca bugetul pentru anul 2012 nu vizeaza numai invetitii, ci si accelerarea procesului de reducere a dependentei Romaniei de imprumuturile externe.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS