O bancă şterge o datorie de 43.000 franci elveţieni şi închide creditul unei familii cu trei copii din Bucureşti, care îşi achita cu greutate ratele
Franci elvetieni
O bancă şterge peste 43.000 franci elveţieni şi închide creditul unei familii cu trei copii din Bucureşti, care îşi achita cu greutate ratele la două credite, informează Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Într-un comunicat remis presei, CSALB informează că o familie cu trei copii, care îşi achita cu greutate ratele la două credite denominate în franci elveţieni, la două bănci diferite, a obţinut în cadrul centrului ştergerea completă a unei datorii şi reducerea cu 30% a unui alt împrumut.
“Sunt aproape 250 de cazuri încheiate deja cu împăcarea dintre consumatori şi bănci de la începutul anului, în condiţiile în care am trecut şi încă trecem printr-o perioadă dificilă, în care instituţiile financiar-bancare au fost asaltate cu sute de mii de cereri de suspendare a ratelor. Iată că, dincolo de aceste probleme, băncile au ridicat şi ştacheta în ceea ce priveşte principiile concilierii, înţelegerea amiabilă cu consumatorii şi flexibilitatea în negociere. Cele mai mari bănci din sistem şi-au îndrumat clienţii către această metodă extra-judiciară, iar rezultatele se văd. Cu toate astea, vedem şi o lipsă de mobilizare greu de înţeles din partea IFN-urilor. Deşi consumatorii au trimis peste 240 de cereri adresate IFN-urilor de la începutul anului, doar 11 cereri au fost acceptate pentru negociere”, spune Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Alina Radu, conciliatorul care s-a ocupat de acest caz, este avocat specializat în drept bancar, cu experienţă de peste 20 de ani în acest domeniu şi cu studii juridice de prestigiu. Este conciliator CSALB din aprilie 2019, iar acest caz i se pare special deoarece rezultatul negocierii este, din punct de vedere valoric şi al concesiilor făcute de bancă, superior cererii formulate de consumator.
“Am apreciat în acest caz faptul că banca a analizat cu atenţie motivaţiile consumatorului. Asta ar fi şi recomandarea către bănci, în general: reprezentanţii care participă la negocieri în cadrul CSALB trebuie să aibă răbdare cu solicitările, dar şi cu nevoile consumatorului. În plus, să cunoască foarte bine speţa şi particularităţile cazului atunci când propun o soluţie, cu atât mai mult cu cât unul dintre principiile concilierii este particularitatea cazurilor şi a soluţiilor propuse în urma negocierilor”, spune Alina Radu, conciliator CSALB.
De la începutul anului şi până pe 23 iunie 2020, CSALB a primit 972 cereri adresate băncilor şi 255 cereri adresate IFN-urilor. Până în acest moment, 247 de cereri au fost acceptate pentru negociere de către bănci şi doar 11 de către IFN-uri.
La acestea se adaugă 120 de cereri soluţionate amiabil (bănci şi IFN-uri), după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înţelegerea dintre cele două părţi s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci/IFN-uri din cauze obiective sau în mod nejustificat. În ultimii patru ani, beneficiile obţinute de consumatori în urma negocierilor depăşesc 3 milioane de euro.
Aproximativ 20% dintre cazurile soluţionate de CSALB au beneficii ce depăşesc 5.000 de euro şi au fost obţinute prin reduceri sau ştergeri integrale de sold, scăderea comisioanelor sau a dobânzilor şi/sau restituirea unor sume încasate în trecut.
Anul trecut, CSALB a înregistrat cel mai mare număr de cereri şi dosare (cereri acceptate pentru negociere) din cei 4 ani de activitate: 2.117 de cereri, 664 de dosare (cereri acceptate pentru negociere) şi 244 înţelegeri amiabile (înţelegeri directe între părţi, după sesizarea CSALB).
Anul acesta pare a fi anul recordurilor în materie de valoare a beneficiilor obţinute de consumatori: recordul valoric în lei (298.000 lei şterşi din datoria unui bucureştean) şi recordul în franci elveţieni (52.000 franci şterşi din datoria unui consumator din Oradea) – ambele obţinute în luna ianuarie, precizează CSALB.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul centrului. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS