Franta, la control. Moody's ar putea atribui perspectiva negativa ratingului de tara
Moody's a anuntat ca va evalua Franta in urmatoarele trei luni si ar putea atribui o perspectiva negativa ratingului tarii, daca costurile necesare pentru sprijinirea bancilor si statelor cu probleme din zona euro pun presiuni prea mari pe buget, scrie Reuters.
Liderii UE discuta masuri de protejare a sistemului financiar european de un probabil default (intrare in insolventa) al Greciei. Printre aceste masuri se numara o infuzie de capital in bancile cu expunere ridicata pe datoria de stat a Greciei.
Germania si Franta, cele mai puternice economii din zona euro, si-au asumat rolul de principali sustinatori ai unui plan care va fi prezentat la summit-ul UE de duminica si ar trebui sa reprezinte un pas important in directia solutionarii crizei.
Progresele Frantei in privinta reformelor fiscale si economice importante si potentialele evenimente adverse de pe pietele financiare sau din economie vor fi luate in calcul in cadrul evaluarii, noteaza Moody's intr-un comunicat.
Moody's a atribuit in august perspectiva negativa si ratingului Statelor Unite.
"Deteriorarea principalilor indicatori privind datoria si potentialul aparitiei unor noi expuneri exercita presiune pe perspectiva stabila a ratingului Aaa al guvernului", noteaza agentia.
Potrivit Moody's, Franta are mai putin "spatiu de manevra" in privinta finantelor publice fata de perioada care a urmat crizei din 2008.
In plus, Franta ar putea fi nevoita sa se confrunte cu alte chestiuni in urmatoarele luni, precum cresterea sprijinului acordat tarilor cu probleme din zona euro si sistemului bancar autohton, potrivit comunicatului.
De asemenea, guvernul francez ar trebui sa dea dovada de "progrese vizibile" in privinta imbunatatirii sustenabilitatii datoriei de stat, a aratat agentia.
Moody's noteaza ca Franta are cea mai slaba situatie a datoriei de stat dintre tarile cu rating Aaa, insa serviciul datoriei este inca relativ mic in raport cu veniturile guvernului.
Ministrul francez al Finantelor, Francois Baroin, a precizat marti ca ratingul triplu A al Frantei este in siguranta, iar guvernul implementeaza masuri de reducere a deficitului. Totodata, oficialul a avertizat ca tinta de crestere economica pentru anul viitor, de 1,75%, ar putea fi prea ridicata.
Citeste si
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS