Ministrul Finanţelor: “Traversăm o criză atipică, pentru care nu există lecţii din trecut. Vom adopta și alte măsuri, în funcție de evoluța economiei”
Florin Cîțu
Autorităţile îşi propun ca, prin măsurile adoptate miercuri, economia să fie gata să repornească imediat după încetarea stării de urgenţă, şi sunt pregătite să vină şi cu alte măsuri de susţinere, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.
Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, şeful de la Finanţe arată că aceasta este o criză atipică cu care nu s-a mai confruntat nimeni şi pentru care nu există lecţii din trecut.
"Am decis să ies mai des să explic cum văd eu lucrurile. Este o criză atipică, o criză economică ce se suprapune unei crize de sănătate. Nu cred că există cineva care a mai trecut prin aşa ceva deci nu există lecţii pe care să le fi avut din trecut. Ne putem inspira din crizele trecute, dar nu ştiu dacă totul va funcţiona. De aceea măsurile pe care le luăm poate că nu sunt perfecte, dar suntem gata să venim cu măsuri noi imediat, în funcţie de cum vedem impactul în economie", a afirmat ministrul Finanţelor.
Acesta a subliniat că măsurile adoptate miercuri de Executiv au drept obiectiv să menţină capacitatea de producţie şi salariaţii pregătiţi pentru perioada imediat următoare stării de urgenţă. "Vrem să fie gata economia să poată să repornească imediat", a menţionat Cîţu.
El a explicat, de asemenea, că măsuri precum susţinerea IMM-urilor prin oferirea de finanţare ieftină sau şomajul tehnic au fost adoptate şi de alte state ale Uniunii Europene şi trebuie să meargă împreună pentru a menţine capacitatea de producţie în economie.
"Dacă eşti IMM şi ai fost afectat în această perioadă de criză ai acces imediat la finanţare. Poţi să mergi la o bancă, să îţi iei o linie de credit pentru investiţii, pentru capital de lucru. Dobânda este subvenţionată 100% de stat pe perioada stării de urgenţă şi câteva luni după aceea, iar creditele sunt garantate până la 90% în funcţie de mărimea creditului. Dacă vrei să îţi reconfigurezi activitatea, există acum o cerere pentru producţie de măşti de exemplu, şi poţi achiziţiona o linie de producţie, există finanţare ieftină pentru aceste IMM-uri. A doua măsură este cea care se referă la şomaj tehnic. Dacă ai o companie care a fost afectată de declararea stării de urgenţă şi activitatea ţi-a fost oprită total sau parţial şi decizi împreună cu angajaţii că vrei să beneficiezi de şomaj tehnic, statul plăteşte 75% din salariul de bază dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie. Toate informaţiile le veţi găsi la oficiile judeţene de forţă de muncă", a mai spus ministrul Finanţelor.
Florin Cîţu a reamintit că pachetul de măsuri prezentat miercuri reprezintă un efort bugetar de 2% din PIB
"Suntem pregătiţi să venim şi cu alte măsuri în funcţie de cum va evolua situaţia în perioada următoare. Vom returna TVA pentru companii foarte rapid, este vorba despre o injecţie de 10 miliarde de lei în martie şi aprilie. Companiile au nevoie de lichidităţi să facă plăţi, să plătească facturi, să plătească furnizori, să plătească angajaţii, cele care funcţionează, şi nu vrem ca noi să fim o piedică. Vom face tot ce ţine de noi pentru a reduce impactul asupra economiei în această perioadă. Guvernul este solidar cu toţi întreprinzătorii din România, cu toţi angajaţii şi cerem acelaşi lucru de la toţi românii", a subliniat ministrul Finanţelor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS