Ministrul Finantelor a plecat in SUA unde o intalneste pe sefa misiunii FMI pentru Romania. Fondul a criticat dur politica fiscala actualului Guvern
Eugen Teodorovici. Foto: Mediafax
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, efectueaza astazi, 31 martie a.c., o vizita oficiala in Statele Unite ale Americii. In cadrul acestei vizite, oficialul roman va avea intrevederi cu sefa misiunii FMI pentru Romania, Andrea Schaechter, respectiv cu reprezentanti ai investitorilor americani.
In cadrul intalnirii cu seful misiunii FMI pentru Romania, ministrul Finantelor Publice va discuta despre politicile macroeconomice, sustinerea cresterii economice, asigurarea stabilitatii financiare, eficientizarea cheltuielilor publice, reformarea si transparentizarea sistemului, informeaza Ministerul Finantelor.
Ministrul va participa, totodata, la evenimentul “Romania Investors Days”, organizat de Franklin Templeton, Bursa de Valori Bucuresti si Swiss Capital la New York, unde oficialul roman va prezenta masurile pentru asigurarea cresterii economice a Romaniei, masurile Guvernului Romaniei de atragere a investitiilor straine, de sprijinire a pietei de capital, dar si progresele realizate in absorbtia fondurilor europene, respectiv masurile pentru accelerarea absorbtiei, care va contribui la sustinerea cresterii economice.
Saptamana trecuta, sefa misiunii FMI in Romania, Andrea Schaechter, a transmis un mesaj prin care atragea atentia ca nivelul propus pentru scaderea taxelor ar trebui reconsiderat cu atentie.
"Credem ca nivelul propus pentru scaderea taxelor ar trebui reconsiderat cu atentie, dat fiind ca va fi nevoie de timp pentru ca masurile care echilibreaza aceste reduceri de taxe sa aiba efect", a declarat vineri Schaechter, intr-o conferinta sustinuta dupa aprobarea in board-ul FMI a raportului intocmit de expertii institutiei in urma consultarilor periodice cu autoritatile romane.
Ea a atras atentia asupra faptului ca decizia de a reduce taxele este una importanta si nu ar trebui luata in urma rezultatelor bune inregistrate in primele doua luni din acest an.
"Sa iei o astfel de decizie pe baza rezultatelor din primele doua luni este prematur. Vedem ca deficitul bugetar pe cash a inregistrat un surplus in primele doua luni ale anului fiscal. Cheltuielile din primele doua luni au fost mai scazute decat era prevazut in programul bugetar. Ce este important pentru reducerea taxelor este ca aceste imbunatatiri legate de colectare sa fie permanente", a afirmat Schaechter.
Oficialul FMI a aratat ca stie ca TVA din Romania este una dintre cele mai mari din UE si ca la un moment dat va fi redusa, dar a atras atentia asupra momentului in care va fi operata aceasta taiere. Romania are in prezent una dintre cele mai ridicate cote standard de TVA din UE, taxa fiind mai mare doar in Croatia (25%), Danemarca (25%), Suedia (25%) si Ungaria (27%).
Sefa misiunii FMI a subliniat necesitatea ca orice reducere a taxelor sa fie insotita de o imbunatatire a colectarii taxelor la buget, pentru a putea mentine tinta de deficit bugetar stabilita cu institutia financiara.
Pe acelasi subiect: