Merkel vs. Barosso. Cine isi va impune punctul de vedere in privinta euroobondurilor
Cancelarul german Angela Merkel a respins ideea crearii unor obligatiuni comune ale zonei euro, calificand-o drept o varianta "absolut gresita", si a declarat ca restaurarea stabilitatii uniunii monetare necesita o abordare pe termen lung, pas cu pas, scrie Reuters.
"Trebuie, si aceasta este o lectie, sa ne indepartam de o uniune a datoriilor si sa mergem catre o uniune sustenabila, a stabilitatii. Nu va fi usor, dar este cea mai buna varianta. Nu se poate intampla peste noapte, printr-un fel de solutie singulara, de tip big bang. Se poate ajunge acolo doar printr-un proces controlat, pas cu pas. Euroobligatiunile sunt o idee absolut gresita. Pentru a ajunge la dobanzi comune, este nevoie de niveluri similare de competitivitate, situatii bugetare similare. Nu vom reusi prin colectivizarea datoriilor", a declarat Merkel.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat miercuri ca Executivul UE va prezenta in curand proiecte pentru introducerea unor obligatiuni comune ale zonei euro.
Tot mai multi economisti si politicieni considera ca adoptarea unor obligatiuni comune ale zonei euro ar fi o masura cheie pentru combaterea crizei datoriilor de stat.
Germania, principalul finantator al acordurilor internationale de "salvare" a statelor cu probleme din zona euro, se opune insa vehement acestei idei.
Ministrul german al Economiei, Philip Rosler, si cel de Finante, Wolfgang Schauble, si-a reiterat opozitia fata de lansarea unor obligatiuni comune ale zonei euro, in declaratii acordate presei germane recent. El a explicat ca acoperirea riscurilor altor tari cu euroobligatiuni ar avea ca efect imediat cresterea dobanzilor in Germania, cu efecte dramatice asupra cresterii economice.
Citeste si
Topul celor mai mari escroci financiari din ultimii 20 de ani. Ce pierderi au cauzat bancilor
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS