Deputatii au amanat votul pe legea conversiei creditelor in franci, din lipsa de cvorum. PSD si PNL se acuza reciproc de boicotarea sedintei
"S-a suspendat sedinta de astazi din lipsa de cvorum pentru ca PNL a ales sa boicoteze votul pe motiunea simpla impotriva ministrului Justitiei. Deci, practic, pentru a salva onoarea nereperata a doamnei ministru au boicotat si celelalte voturi. Asta este felul lor de a face politica. Zeci de mii de familii asteptau ca azi sa votam conversia creditelor, asa cum s-a stabilit, la cursul istoric. De asemenea, toti copiii si parintii asteptau sa votam legea cu 1 iunie si alte voturi importante. Noi am fost prezenti astazi aici. Ieri, doamna ministru Pruna m-a sunat si pe mine spunand ca ar vrea sa nu fie dimineata dezbaterea. Eu am procedat corect, am pus-o in legatura cu domnul Florin Iordache si au convenit impreuna ora 14,30, am asteptat 15 minute, a inceput dezbaterea unde au fost prezenti membri ai Guvernului, urma sa se voteze. Liberalii au gasit sa boicoteze, sa nu participe, aratand ca sustin si isi asuma acest ministru al Justitiei, efectul fiind ca au boicotat si celelalte legi", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.
"Am protestat la Biroul permanent de acum cateva minute la modul cel mai energic cu putinta de abuzul pe care majoritatea parlamentara PSD - ALDE l-a facut astazi. Stiti foarte bine ca dimineata la 10,30 de la tribuna Camerei Deputatilor am anuntat ca grupul nostru parlamentar nu va participa la dezbaterea motiunii intre orele 14,30 si 15,30, urmand ca la 15,30 sa ne intoarcem in sala pentru votul final. Din pacate, cei de la PSD si ALDE au utilizat absenta noastra din sala in aceasta perioada stiind ca nu o sa fim prezenti si au suspendat sedinta de vot final. Eu cred ca este un abuz nepermis, este o bataie de joc la adresa oamenilor care asteapta ca legile care erau pe ordinea de zi astazi sa fie votate. In consecinta, astazi spun un singur lucru, daca astazi nu sunt voturi finale cauza principala este nesimtirea PSD fata de cetateni", a spus Nicolaescu, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, liberalii urmau sa revina in sala de plen la ora 15,30 si ca urmare ar fi fost cvorum. "Votul final era programat la 15,30, la 15,10 PSD a suspendat sedinta. (...) Saptamana viitoare se va relua votul pe toate aceste proiecte si se vor vota daca PSD va dori sa vina la serviciu si sa le puna pe ordinea de zi. Noi vom participa cat timp va lucra Parlamentul, vom fi prezenti sa asiguram si cvorumul, dar si prezenta noastra de vot politic pe actele normative", a incheiat Nicolaescu.