Isarescu aproba solutia din Cipru: "Daca cineva tine cateva milioane la o banca, nu ia 0,1% dobanda"
"Stiti ca principiul clasic este urmatorul: cand o banca are probleme, primii care platesc sunt actionarii. Si in Romania, daca vreo banca intra la necazuri, primii care platesc sunt actionarii, isi mananca capitalul. Ca au lasat-o sa se expuna riscant. Acum se extinde responsabilitatea de la proprietari la creditorii mari. Nu o extrapolati, pentru ca in Romania toate bancile au o solvabilitate chiar excesiva (...) Daca cineva tine cateva milioane pe pasivul unei banci, nu tine pentru o dobanda de 0,1%. Considera ca da credite pe undeva si lui ii da 4%, cand in lume este zero si ceva. Si-a asumat un risc. Ii protejam pe deponentii mici", a spus Isarescu, potrivit Mediafax.
"Restrictiile din Cipru vor dura pana la cateva luni. Au fost deponenti care au reusit sa-si retraga plasamentele"
Restrictiile de capital din Cipru vor dura de la cateva saptamani la cateva luni, avand in vedere si ca statul insular nu avea implementata din timp legislatia necesara, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a invocat si experienta Romaniei privind fuziunea prin absorbtie BCR - Bancorex.
"Uitandu-ma in spate, cam cum a decurs procesul de la Bancorex si unificarea prin absorbtie, un astfel de proces este destul de complicat. Chiar daca nu au avut o legislatie clara, au stat cateva nopti, si presupun ca va dura cateva luni. Ca sa evite iesirile masive, s-ar putea ca restrictiile anuntate, chiar daca temporare, pentru ca Cipru este in Uniunea Europeana Monetara si in zona euro, sa dureze mai mult. Punand cap la cap cred ca poate sa dureze intre cateva saptamani si cateva luni", a spus guvernatorul, citat de Mediafax.
Guvernul din Cipru a anuntat miercuri masurile de control asupra circulatiei capitalului, autoritatile sustinand ca acestea vor fi valabile pentru o perioada de sapte zile. Ele limiteaza strict iesirea banilor din tara, dar afecteaza si activitatea economica interna, prin suspendarea posibilitatii de a incasa cecuri in numerar, obligarea detinatorilor de depozite la termen sa nu se atinga de bani pana la expirarea contractului si introducerea unei proceduri de avizare pentru platile comerciale efectuate de firme catre parteneri externi.
Astfel, platile comerciale mai mici de 5.000 de euro nu sunt vizate de nicio restrictie; platile intre 5.001 si 200.000 euro trebuie avizate de banca centrala in termen de 24 de ore; transferurile mai mari de 200.000 euro vor fi analizate de autoritati de la caz la caz. Astfel, deponentii la bancile din Cipru nu mai au voie sa scoata din tara mai mult de 1.000 euro in numerar la un drum in strainatate, iar tranzactiile cu cardul de debit sau de credit in afara tarii au fost limitate la 5.000 euro de persoana pe luna. Clientii nu pot retrage mai mult de 300 euro pe zi din conturi.
Mugur Isarescu apreciaza ca, in mod normal, redeschiderea bancilor si demararea in plin a acestui proces de rezolutie si recapitalizare trebuia sa fie insotite de restrictii de capital pana la finalizarea fuziunii prin absorbtia "bancii bune" ce a rezultat din lichidarea Popular Bank prin absorbtia de catre Bank of Cyprus.
Cipru a incheiat un acord de bailout de 10 miliarde euro cu guvernele din zona euro, FMI si Banca Centrala Europeana, care presupune desfiintarea Cyprus Popular Bank (Laiki), a doua mare banca din tara, si transferarea activelor viabile si a depozitelor de sub 100.000 euro la Bank of Cyprus, cea mai mare banca cipriota.
Pe de alta parte, Isarescu a facut o declaratie aparent suprinzatoare, pana acum vehiculata doar de analisti si editorialisti, afirmand ca, in ciuda restrictiilor, au fost deponenti care au reusit sa-si retraga plasamentele din Cipru.
"Mai degraba, nu numai teoretc, dar si practic, putem sa avem semne de intrebare legate de eficacitatea masurilor. Intr-o tara care a fost si este inca paradis fiscal, masurile de restrictionare nu functioneaza foarte bine. Iesiri din Cipru au existat si exista in continuare din cauza eficacitatii limitate a controlului", a spus Isarescu.