Isărescu: “Orice depreciere a cursului nu face decât rău. Dar avem obiceiul ca şi o depreciere de doi bani să fie trecută la capitolul recorduri, alarmă, apocalipsă"
Mugur Isarescu
Abordarea Guvernului este una corectă, pentru că trebuie văzut care este situaţia clară a bugetului, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
"Eu cred, o spun de la început, apropo de ce am văzut ieri pe la televiziuni şi aşa mai departe, cum cred eu că s-au distorsionat unele mesaje, că abordarea Guvernului este corectă. Nu putem să le luăm pe toate să le discutăm. Mai întâi şi întâi trebuie să vedem care este situaţia clară a bugetului. Sprijin cu toate forţele ideea de a se termina cu arieratele create de buget pentru că orice întârziere a plăţilor făcute de către buget creează un lanţ de arierate. Scrie asta şi în teorie. Atunci când într-o societate apar arierate uitaţi-vă şi la buget, să nu fie sursa acestor arierate, acestor întârzieri. Şi apoi dacă din întârzierile acestea mai omori pe câte unul de unde să îşi ia bugetul resurse? Sau influenţezi creşterea economică", a afirmat Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.
Guvernatorul a explicat că trebuie să terminăm cu discuţiile despre cursul de schimb, întrucât orice depreciere a cursului "nu face decât rău".
"După care, dacă cifra este 4,4% (estimarea de deficit bugetar - n.r.), v-am dat un exemplu, terminăm discuţia cu cursul de schimb. Păi ce rost are să o porţi, nu? Să echilibrezi contul extern când 80% din dezechilibrul extern vine din deficitul fiscal. Orice depreciere a cursului nu face decât rău. Bineînţeles că o să apară cineva să spună: guvernatorul ajută Guvernul. Nu? Păi ajutăm Guvernul, ajutăm ţara. Banca Naţională lucrează cu orice guvern îl dă ţara. Avem acest guvern şi îl ajutăm. Nu este ceva anormal", a mai spus Mugur Isărescu.
El a declarat că o altă temă care ar trebui abordată este cea a majorării pensiilor şi a precizat că decizia în acest caz este una politică.
"După care la ce trebuie să ne gândim? Într-adevăr avem acum o problemă. Pe asta o rezolvăm întâi şi după ce ne lămurim şi cât e deficitul şi rezolvăm şi problema care se numeşte finanţarea deficitului pentru acest sfârşit de an, ajungem şi la dezbaterea despre pensii. Dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care iese este că Banca Naţională a României sau economistul şef, nu era nici Banca Naţională, cere prorogarea Legii pensiilor, amânarea, nu am făcut nimic. Nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva. Şi nici noi. E o decizie politică. Valentin Lazea, înţeleg, a făcut nişte analize de cifre. Dar uitaţi unde s-a dus dezbaterea, unde a luat-o, în altă parte", a subliniat Isărescu.
Guvernatorul BNR susţine că până la problema pensiilor mai sunt alte lucruri de lămurit, precum finanţarea, care este "grea, dar nu imposibilă".
Isărescu a menţionat că Guvernul are buffer-ul aproape întreg, dar a sugerat că nu este indicat să-l folosească în condiţiile în care există exces de lichiditate, iar aceasta aduce costuri pentru banca centrală şi bancheri.
"Trebuie să înţelegem că trecem printr-un moment mai greu, dar controlabil, administrabil", a afirmat şeful BNR, subliniind totodată că trebuie să ne aşezăm cu calm, responsabilitate şi profesionalim să construim bugetul pentru anul viitor, "care este şi mai greu de făcut".
"Avem obiceiul ca şi o depreciere de doi bani să fie trecută la capitolul recorduri"
"Probabil cel mai vizibil barometru al existenţei unor dezechilibre fundamentale, precum deficitul de cont curent, dar şi al schimbării de sentiment, al percepţiei, inclusiv din cauza unor factori emoţionali, este piaţa valutară. Iar evoluţiile recente de pe această piaţă, inclusiv cele la nivel regional, sunt relevante. Eu spun relevante şi nu am spus niciodată alarmante. Dar vedeţi, avem obiceiul ca şi o depreciere de doi bani, şi la propriu şi la figurat, să fie trecută la capitolul recorduri, alarmă, apocalipsă şi tot ce vrei. Noi la banca centrală ne menţinem opinia că o corecţie a deficitului extern, necesară, când se va întâmpla nu se va putea face doar prin deprecierea cursului de schimb şi am să revin pe chestia asta. Cred că nici nu e bine dacă ne uităm din ce e făcut dezechilibrul, pentru că dacă avem deficit fiscal de 4,4% şi deficit extern de 5,5% şi ştim bine noi specialiştii ecuaţia că deficitul extern e deficitul guvernamental, adică cel fiscal plus cel privat, neguvernamental, apoi ce facem? Ne adresăm la 1%, deficitul privat, cu cursul de schimb?", a explicat Mugur Isărescu.
El a precizat că deficitul extern al sectorului privat este finanţat autonom şi că trebuie să ne adresăm deficitului guvernamental dacă vrem reducerea deficitului extern, iar o depreciere a cursului nu face decât să majoreze deficitul guvernamental.
"Încarcă povara finanţării deficitului (o depreciere a cursului - n.r.), avem povară mare a finanţării deficitului, la fel ca şi o majorare a dobânzilor. Noi la banca centrală ne menţinem opinia că o corecţie a deficitului extern trebuie făcută în principal prin corecţia deficitului public şi aceasta nu se poate face dintr-o dată. Şi acest lucru trebuie să-l înţelegem", a subliniat Isărescu.
Guvernatorul BNR afirmă că deprecierea, mai ales la nivelele moderate, consemnate în ultimii ani, de 2% şi ceva anul acesta şi de 3-5% în ultimii trei - patru ani, are mai degrabă rolul de a tempera presiunile de pe piaţă, de a evita formarea sau alimentarea altor dezechilibre şi a duce competitivitatea la un nivel acceptabil în condiţiile în care au crescut toţi factorii de producţie.
Pe acelasi subiect: