FMI avertizează ca Europa se îndreaptă spre criză, din cauza stagnării din Germania și Italia, a treia economie a zonei euro
Criza economica, bursa
Încetinirea creşterii economiei zonei euro ar urma să fie mai profundă decât s-a estimat anterior, ceea ce ar putea reprezenta începutul intrării în criză, apreciază Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Într-un raport economic regional privind Europa, publicat miercuri, criza din industrie ar putea avea efecte negative asupra sectorului serviciilor, pe fondul tensiunilor comerciale globale.
Conform celor mai recente previziuni ale FMI, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,2% anul acesta (faţă de o expansiune de 1,3% estimată în aprilie), şi de 1,4% în 2020 şi în 2021 (comparativ cu o creştere de 1,5% pentru ambii ani). În 2018, economia zonei euro a crescut cu 1,9%.
Încetinirea este cauzată în principal de creşterea anemică a economiei germane - motorul economic al zonei euro - şi de stagnarea din Italia, a treia mare economie a zonei euro.
FMI se aşteaptă ca Germania să înregistreze un avans al PIB-ului de doar 0,5% anul acesta (faţă de o expansiune de 0,8% estimată în aprilie).
De asemenea, instituţia financiară internaţională a înrăutăţit şi prognoza pentru Franţa, a doua mare economie a zonei euro, care va creşte cu 1,2% în 2019 (comparativ cu un avans de 1,3% previzionat anterior).
Pentru a contracara încetinirea, FMI şi-a reiterat solicitările privind "un răspuns fiscal sincronizat" al guvernelor din zona euro, un mesaj clar adresat Berlinului pentru a investi mai mult.
În plus, instituţia financiară internaţională a avertizat că încetinirea, determinată în principal de impactul tensiunilor comerciale globale asupra industriei, ar putea avea efecte negative asupra serviciilor, cel mai mare sector economic din zona euro.
O sursă de îngrijorare o reprezintă şi procesul ieşirii Marii Britanii din UE, lipsa unui acord legat de Brexit urmând să provoace efecte negative semnificative atât asupra Regatului Unit cât şi a Uniunii Europene, apreciază FMI.
În eventualitatea unui Brexit ordonat, care ar putea avea loc până la finalul lunii ianuarie, FMI a confirmat estimarea sa precedentă privind o creştere a economiei britanice de 1,2% anul acesta şi de 1,4% anul viitor, după un avans de 1,4% în 2018.
În zona euro, FMI estimează că rata inflaţiei ar urma să se situeze la 1,2% în 2019, la 1,4% în 2020 şi la 1,5% în 2021, departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
În cazul ieşirii Marii Britanii din UE în ianuarie fără un acord de retragere ordonat, în următorii doi ani PIB-ul Regatului Unit va fi cu 3,5% mai scăzut iar al UE cu 0,5%, avertizează FMI.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS