Fiscul a inceput verificarea marilor averi din Romania
Cine nu poate justifica de unde are banii cu care a facut achizitii scumpe va fi obligat sa plateasca impozit suplimentar la stat. Si nu vorbim despre sume mici ci despre zeci si sute de mii de euro. Impozitarea se aplica de la 1 ianuarie 2011, dar consultantii spun ca exista destule mijloace prin care bogatii tarii isi pot justifica averea.
Fiscul va controla atat conturile bancare, cat si proprietatile detinute de cei bogati.
"Vedem ca unei persoane fizice intr-un an de zile i-au crescut 2 vile ca sa ma exprim asa", spune Dragos Bogdan, vicepresedinte ANAF.
Daca rezulta ca veniturile declarate sunt mai mici decat achizitiile facute diferenta va fi impozitata cu 16 %.
Oamenii de afaceri spun ca ANAF-ul ar trebui sa-i controleze in primul rand pe angajatii statului care nu isi pot justifica averile, nu pe marii intreprinzatori care platesc zeci de milioane de euro la buget.
"Noi justificam in fiecare zi! Uitati-va la mine! Am control de anul trecut din iunie. ANAF-ul nu mai pleaca de aici. E dreptul meu sa am o casa, o masina, un avion in plus daca imi permit, daca actele contabile imi dau dreptul sa il cumpar sau daca am nebunioa asta. Daca am norocul sa reusesc in viata tu ma taxezi suplimentar?", comenteaza unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, omul de afaceri Ioan Niculae.
Regulile sunt clare: castigurile nejustificate mai mari de 50.000 de lei pe an vor fi impozitate. Legea nu se aplica insa pentru averile dobandite inainte de 1 ianuarie 2011.
"Noi am impus un moment zero. Asta este 1 ianuarie 2011. noi vom verifica veniturile declarate ale dvs de la 1 ianuarie 2011 la 31 decembrie 2011", spuneTudor Lazar, secretar de stat Ministerul Finantelor.
Scuza ca banii au fost tinuti la saltea sau vin dintr-o mostenire poate fi folosita o singura data, la prima inspectie fiscala. Apoi, orice ban care nu poate fi justificat se taxeaza. Consultantii spun ca multe tari au renuntat la impozitare de frica migrarii marilor capitaluri.
"Explicatia este ca tarile au avut temeri ca banii vor fi trimisi peste hotare", spune Mihaela Mitroi, Partener PwC.
Daca averea este dobandita ilicit, Fiscul poate cere chiar si confiscarea proprietatii.
Mai multe despre:
#control averi#control Fisc
Pe acelasi subiect: