Directiva europeana privind protectia clientilor bancilor a intrat in vigoare. MAE: Legea darii in plata nu reprezinta o transpunere a acestui act normativ
Contract
Directiva europeana care imbunatateste protectia consumatorilor pe teritoriul UE a intrat, luni, in vigoare, noul act normtiv oferind clientilor bancilor mai multe informatii care sa ii ajute in procesul creditarii.
"Acesta este un pas important spre imbunatatirea informatiei consumatorilor si incurajarea unor practici de creditare responsabile", a declarat comisarul european pentru Servicii Financiare, Jonathan Hill, citat intr-un comunicat al Comisiei Europene.
Potrivit Executivului comunitar, consumatorii vor beneficia de informatii mai clare si mai inteligibile odata cu introducerea unor formulare standardizate la nivel european, care vor permite debitorilor sa inteleaga mai bine riscurile asociate cu acordul lor de credit ipotecar, precum si sa compare diferite oferte in cautarea celui mai bun produs care sa raspunda nevoilor lor la cel mai bun pret.
Cei mai vulnerabili consumatori vor fi protejati de supra-indatorare prin standarde la nivel european pentru evaluarea credibilitatii aplicantilor.
De asemenea, Directiva introduce principii pentru autorizarea si inregistrarea intermediarilor de credite. Acei intermediari de credite care respecta un nou cod de conduita vor dobandi acces la un numar crescut de consumatori potentiali de pe piata unica. Acesta, la randul sau, va oferi creditorilor noi oportunitati de afaceri si va fi un nou pas spre crearea unei pietei unice europene de creditele ipotecare.
Directiva 2014/17/EC nu se aplica contractelor incheiate inainte de 21 martie 2016. Reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au precizat ca Legea privind darea in plata a imobilului nu reprezinta o transpunere a reglementarilor europene privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale, informeaza Agerpres.
Mai multe despre:
#legea darii in plata#credite ipotecare
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS