De ce se tem bancile de insolventa. “Avem o mare angoasa cand auzim de un client ajuns in aceasta situatie”
Creditorilor le este teama de intrarea in insolventa a companiilor pentru ca, desi imprumuturile sunt garantate, din cauza ca procedurile dureaza mult, sansele de a maximiza gradul de recuperare a garantiilor se reduce, a declarat Elena Cosma, vicepresedinte CEC Bank.
"Noua ne este teama de insolventa. Cand auzim de un client, spun ca auzim pentru ca in unele cazuri aflam din presa sau dupa ce instanta a decis intrarea in insolventa, deja avem o mare angoasa referitor la ce se va intampla in continuare. Desi ai garantii, desi doresti sa gasesti solutii, de regula nu se intampla ceea ce ne dorim noi. Procedurile dureaza foarte mult, sansele de a ne maximiza gradul de recuperare a garantiilor scad pe masura ce se inainteaza sau se sta in acea perioada de observatie. Am vazut situatii in care s-a stat in perioada de observatie de 2-3 ani si unde administratorul special, care intamplator era administratorul anterior, facea tot ce-i trecea prin cap. Noi asistam neputinciosi la cum dispar activele, cum incheie tot felul de acte juridice in defavoarea noastra", a spus Cosma, citata de Mediafax.
Ea admite ca in practica exista si cazuri in care creditorii ajung cu debitorul la un acord in ceea ce priveste reorganizarea judiciara, dar spune ca sunt putini practicieni in domeniu profesionisti.
"Din pacate vorbim de foarte putini practicieni in insolventa care cu adevarat stiu cu ce se mananca activitatea. Sunt 35.000-25.000 de dosare de insolventa, din care 20.000 de dosare sunt pe mana unor firme de apartament, unde asistam la niste situatii absolut paranormale: creditorii minoritari sunt sechestrati in camera de sedinte, creditorii majoritari fac panda pe la usa. Creditorii minoritari decid pe o parte, creditorii majortari decid pe de alta parte. Vorbim de astfel de situatii de care ne temem noi creditorii", a aratat Cosma.
Ea indeamna debitorii aflati in dificultate sa mearga cat mai repede la banci si de comun acord cu creditorii sa adopte planuri de salvare a companiei.
Potrivit datelor Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa (UNPIR), in primele opt luni, un numar de circa 19.000 de firme au intrat in insolventa. Pentru acest an, UNPIR estimeaza un avans cu 15-20% a numarului dosarelor de intrare in insolventa fata de anul trecut, cand au fost inregistrate circa 20.000 de cazuri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS