Noile Sandero si Sandero Stepway vor putea fi comandate in Romania incepand de la 1 octombrie. Preturile pornesc de la 6.990 euro, respectiv 10.800 euro, cu TVA inclusa, potrivit unui comunicat transmis joi de Dacia. 

Pentru Logan comenzile se pot da la sfarsitul acestui an, la un pret inca necunoscut. In Franta, costul porneste de la  7.700 euro.

"Noua generatie Logan si Sandero pastreaza genele care au asigurat succesul marcii, aducand imbunatatiri fata de generatia anterioara. Cea mai vizibila caracteristica este o noua identitate de design. Designul exterior a ramas robust, dar a devenit mai modern si mai elegant, inspirand totodata o perceptie mai ridicata a calitatii", a declarat directorul operational executiv al Renault, Carlos Tavares. 

Noile Logan si Sandero preiau inovatii aduse in aceasta primavara de modelul Lodgy, precum sistemul Media Nav prin care anumite functii ale masinii, radioul sau navigatia, pot fi controlate cu ajutorul unui ecran tactil de sapte inci asezat pe plansa de bord.  De asemenea, pot fi echipate cu noi motorizari, cu un consum mai redus de carburant si in acelasi timp emisii poluante mai scazute.  Motorul dCi 90 aduce in premiera emisiile sub 100 grame dioxid de carbon pe kilometru, in timp ce noua motorizare TCe3 cu trei cilindri, pe benzina, de 0,9 litri, ofera o eficienta sporita.