Cum pot fi renegociate gratuit condițiile de creditare, prin conciliere. Unii români au obținut ștergerea unor datorii de zeci de mii de franci elvețieni
 
                        
            Românii au depus, în prima parte a anului, un număr record de cereri pentru renegocierea condițiilor de creditare la bănci sau IFN-uri, iar unii dintre ei au obținut, în urma concilierii, ștergerea unor datorii de zeci de mii de franci elvețieni sau sute de mii de lei.        
        
	Până în 2016, românii care aveau probleme cu banca și căutau soluții se puteau adresa cu predilecție instanței de judecată. Odată cu înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), consumatorii au avut acces și la procedura concilierii.
	Potrivit datelor furnizate de CSALB, dacă anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de cereri din primii patru ani de activitate, respectiv 2.117 de cereri, anul acesta, până la finalul lunii iulie, s-au  înregistrat 1.563 de cereri, iar lunile de stare de urgență au fost foarte pline. De asemenea, în acest an, s-au înregistra și recorduri în ceea ce privește valoarea datoriilor șterse de banci.
	”Am avut un număr record de cereri înregistrate săptămânal, de aproape trei ori mai multe decât media săptămânală a anului trecut. Anul acesta pare a fi anul recordurilor în materie de valoare a beneficiilor obținute de consumatori: recordul valoric în lei (298.000 lei șterși din datoria unui bucureștean) și recordul în franci elvețieni (52.000 CHF șterși din datoria unui consumator din Oradea) – ambele obținute în luna ianuarie. În luna iunie, o familie din capitală a primit în cadrul CSALB decizia de ștergere a întregii datorii pe care o mai avea de achitat către o bancă: 43.000 de CHF”, spune Liviu Fenoghen, directorul CSALB.
Beneficii pentru consumatori de peste 3 mil. euro
	Potrivit lui Liviu Fenoghen, în ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatori în urma negocierilor depășesc 3 milioane de euro. Totodată, până în prezent, peste 300 de cereri au fost acceptate pentru negociere de către bănci și IFN-uri, iar 185 de cereri au fost soluționate direct de către părți, după sesizarea CSALB.
	Procedura prin care un consumator poate intra în negociere cu banca este simplă. Se completeză o cerere online pe site-ul www.csalb.ro, ori se poate transmite cererea via email ([email protected]), precum și prin poștă, după care CSALB analizează cererea, o transmite băncii, iar instituția financiar-bancară are la dispoziție 15 zile să spună dacă acceptă sau nu intrarea în negociere cu consumatorul.
	Întreaga procedură este voluntară, ceea ce înseamnă că băncile nu sunt obligate să accepte toate cererile de intrare în negociere. Anul acesta, până la finalul primului semestru, 29% dintre cereri au fost refuzate de către bănci, iar IFN-urile au refuzat 70% dintre cererile care le erau adresate.
	Soluția propusă de conciliatorii CSALB și acceptată de bancă și consumator are aceeași greutate ca și hotărârea unei instanțe de judecată. Soluțiile mai au un mare avantaj, sunt rezultatul unei analize făcute pe principii de echitate, iar nu de legalitate, fiind particularizate pentru fiecare caz în parte. 
	CSALB este o entitate independentă, apolitică și non-guvernamentală care a fost înființată ca urmare a unor directive ale Uniunii Europene și are ca obiectiv soluționarea eventualelor probleme care pot apărea între clienți și instituții financiare – atât bănci, cât și IFN-uri – prin conciliere sau arbitraj.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS