Concediu sau concediere? Dilema romanilor si a bulgarilor pe timp de criza
Suntem solidari in suferinta cu bulgarii. Dupa ce 70% dintre romani au spus ca anul acesta nu-si fac planuri pentru vara, iata ca si vecinii de la sud de Dunare confirma ca numai la concediu nu le sta capul. Cei care au un loc de munca sunt atat de preocupati sa il pastreze, incat nici nu indraznesc sa lipseasca de la serviciu.
Potrivit unui sondaj realizat in luna iulie, 63% dintre bulgari stau acasa vara asta. In ceea ce ii priveste pe tinerii de pana in 30 de ani, 40% dintre acestia spun ca nu pleaca nicaieri de teama sa nu fie dati afara.
Si nu vorbim de plimbari peste mari si tari, ci de vacantele pe litoralul autohton. Este, totusi, de bun simt sa te intrebi ce randament dai la serviciu daca nu te decontectezi deloc.
"Cei care au un job foarte stresant ar trebui sa-si gaseasca neaparat timp pentru concediu, in pofida crizei si a altor circumstante ostile. Iar un week-end prelungit nu e de-ajuns", a spus Pavel Hadjiev, specialist in resurse umane.
Alti bulgari sunt prea ocupati sa-si caute de munca pentru a se mai gandi la altceva.
O tendinta similara se observa si pe plajele din Grecia, care se umplu de localnici doar la sfarsit de saptamana.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS