Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la RRA, ca spera ca, de la 1 ianuarie, Executivul sa nu majoreze din nou TVA, fara sa fi impozitat toate veniturile, inclusiv pensiile.
"Mi-am asumat tot oprobiul anuntului cu reducerea pensiilor. Exista si alta varianta: impozitarea pensiilor, cota unica introdusa la pensii. Cred ca suntem intr-un cliseu. Eu nu spun ca pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, saracia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar in zona celor tineri este de 37%. Cred ca a venit timpul sa iesim din clisee si din povesti", a declarat Basescu.
El a adaugat ca a "facut" pensia minima garantata de 350 lei, in conditiile in care aceasta nu exista inainte de 2008, de care beneficiaza 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodata la sistemul de pensii.
"Eu nu spun ca trebuie taiata aceasta pensie, dar nu cred ca exista venit in Romania care nu trebuie impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie Guvernul sa nu vina cu o alta masura de genul marim TVA cu cateva procente si sa nu introduca impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii", a spus Traian Basescu.
Seful statului a mai spus ca majorarea TVA a fost o greseala si ca in cazul in care "functionarimea" nu va fi redusa cu 20-25%, salariile bugetarilor risca sa ramana reduse cu 25% si dupa 1 ianuarie 2011.
Potrivit lui Basescu, "cel mai mare jaf" la bugetul de stat a avut loc in perioada 2007-2008. "Acum, factura o platesc cei pacaliti, cei care au votat pentru ca le-a dat de unde nu aveau de unde sa dea. 2009 am imprumutat bani, 2010 este al doilea an cand suntem sub acord cu FMI si UE. O sa mai avem de unde sa dam pensiile asa cum sunt si salariile reduse, dar in 2011, care e recomandarea? Sa mai imprumutam o data pentru a continua aceasta solutie a distrugerii Romaniei. Eu sunt de acord sa mai luam bani, daca ii ducem numai in dezvoltare", a mai aratat presedintele.