Basescu lauda BNR: Banca centrala este chemata sa substituie lipsa de coerenta a deciziilor politice!
In ultimii 20 de ani, politicul a "impins" in spatele Bancii Nationale responsabilitatea mentinerii stabilitatii macroeconomice a tarii, banca fiind chemata sa substituie lipsa de coerenta a deciziilor politice, a declarat presedintele Traian Basescu.
"In ultimii 20 de ani, in care Romania si-a transformat economia si societatea, intr-un efort exceptional al natiunii, un efort in interiorul caruia Banca Nationala a fost unul dintre vectorii de referinta, Banca Nationala a fost un catalizator al proceselor de transformare a economiei romanesti, de trecere la economia de piata si, in acelasi timp, este un stalp al stabilitatii preturilor si al stabilitatii monetare a tarii", a declarat Traian Basescu.
"As mentiona ca, asa cum tara si societatea au trecut prin dificultati in acesti 20 de ani, si Banca Nationala a fost unul din amortizoarele acestor dificultati, fie ca au fost dificultati generate de situatie economica, sociala si, de multe ori, de situatia politica a tarii. Nu intotdeauna politicul a reusit sa fie responsabil si, de prea multe ori, politicul a impins in spatele Bancii Nationale responsabilitatea mentinerii stabilitatii macroeconomice a tarii. Si acum, ca si in numeroase alte dati in ultimii 20 de ani, Banca Nationala a fost chemata sa substituie lipsa de coerenta a deciziilor politice", a mai spus seful statului.
El a adaugat ca este un parcurs exceptional al BNR ce caracterizeaza istoria Romaniei.
Traian Basescu a mai aratat ca Romania se afla intr-un efort consistent de ajustare economica, de restabilire a echilibrelor macroeconomice, iar "avangarda" acestui efort este Banca Nationala a Romaniei.
"Multumesc Bancii Nationale pentru exceptionala prestatie din ultimii 20 de ani. Banca Nationala a Romaniei este cea mai prestigioasa institutie a statului roman. Acum catva timp, in perspectiva evenimentului de astazi, am decorat cu cele mai inalte distinctii ale statului roman conducerea BNR", a mai declarat Basescu.
El a facut si o gluma, referindu-se la prietenia dintre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.
"De cate ori merg la Consiliul European, prima grija este sa-l intreb pe domnul presedinte Trichet cum se vede Romania de la Banca Centrala Europeana. Abia acum dezleg taina de ce tot timpul primesc acelasi raspuns ca si de la domnul Isarescu: sunt prieteni", a spus, zambind, seful statului.
De asemenea, el a reamintit faptul ca, la 4 septembrie 1990, premierul de atunci, Petre Roman, l-a numit in functia de guvernator al BNR pe Mugur Isarescu.
"Nu stiu daca a uitat cumva Mugur Isarescu, dar vreau sa-i aduc aminte un lucru, nici el nu e prea departe de o sarbatoare. Cred ca sarbatoarea lui a fost pe 4 septembrie, pentru ca, acum 20 de ani, pe 4 septembie, Petre Roman il numea guvernator al Bancii Nationale. La multi ani in functie, domnule guvernator!", a spus Basescu.
Presedintele Basescu a venit la evenimentul organizat la Ateneul Roman impreuna cu sotia si a fost intampinat de guvernatorul Mugur Isarescu.
La concertul extraordinar sustinut de Orchestra Simfonica a Filarmonicii "George Enescu", organizat in cadrul manifestarii "Zilele Bancii Nationale a Romaniei", au mai fost prezenti premierul Emil Boc, fostul presedinte Ion Iliescu, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, fostul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu.
Legea de infiintare a BNR a fost publicata in Monitorul Oficial la 29 aprilie 1880, iar pe data de 5 septembrie a aceluiasi an, exact in urma cu 130 de ani, a avut loc prima sedinta a Consiliului institutiei.
Pe acelasi subiect: