Banca Transilvania intră în programul ”Noua Casă” și va acorda credite de 700 de milioane de lei
Banca Transilvania
Banca Transilvania a început să acorde credite prin programul ”Noua Casă”, pebtru care are disponibilă suma de 700 de milioane de lei.
”Noua Casă înlocuieşte Prima Casă şi, prin noutăţile cu care vine, programul are adresabilitate mult mai largă. Principala noutate este posibilitatea achiziţionării unei locuinţe de o valoare mai mare, care satisfice nevoia de spaţiu şi oferă clienţilor un confort sporit, tendinţe remarcate şi de BT în rândul preferinţelor şi cerinţelor clienţilor, mai ales în acest an. De asemenea, suma maximă care poate fi împrumutată a crescut la 119.000 de euro. Referitor la avansul minim necesar, acesta este între 5 şi 15%, diferenţiat în funcţie de tipul locuinţei”, informează banca într-un comunicat.
Prin ”Noua Casă” pot fi achiziţionate locuinţe vechi şi noi dacă valoarea de achiziţie nu depăşeste 70.000 de euro (echivalent în lei): valoarea maximă a finanţării trebuie să fie de 66.500 euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 5%.
Pot fi achiziţionate, de asemenea, și locuinţe noi dacă valoarea de achiziţie este egală sau mai mare de 70.001 euro (echivalent în lei): valoarea maximă de finanţare pentru aceste imobile trebuie să fie de 119.000 de euro (echivalent lei), iar avansul minim necesar este 15%;
Simulare credit:
-Credit Noua Casă de 200.000 de lei, pe 360 de luni, cu dobândă 4,41% (IRCC+2%)
-DAE: 4,71%; Rata: 1.002,70 lei
-Valoarea totală care trebuie plătită, care include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM, este 368.489,98 de lei.
Instrituția mai informează că, în primele 8 luni ale acestui an, peste 5.300 de persoane şi-au luat locuinţă cu ajutorul programului anterior, Prima Casă, prin Banca Transilvania.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS