Verchere, OMV Petrom: “Carantina a adus o scădere cu 45% a cererii de carburanți, în aprilie. Pentru industria petrolieră trimestrul doi va aduce rezultate foarte dure”
Christina Verchere, CEO OMV Petrom
Compania OMV Petrom a înregistrat în luna aprilie vânzări de benzină şi motorină cu 45% mai mici decât în luna similară din 2019, scăderea drastică fiind produsă de instituirea carantinei, a declarat directorul general al companiei, Christina Verchere.
"În aprilie noi am avut o scădere de 45% a cererii pentru benzină şi motorină, deci a fost o scădere masivă faţă de anul anterior. Din mai, scăderea a fost de 25%, deci nu e nicio îndoială că schimbările au fost produse de carantină. Acum poţi vedea din nou maşinile pe străzi în Bucureşti şi în România, iar o dată cu ele a crescut din nou cererea de carburant. Nu avem încă cifrele vânzărilor pentru luna iunie. Când am redactat ultimele rezultate, credeam că trimestrul al doilea va fi mai slab decât primul, însă acesta e un pic mai bun, dar pentru industria petrolieră trimestrul al doilea va aduce rezultate foarte dure, având în vedere că s-au înregistrat simultan scăderea cererii şi scăderea preţului (petrolului, n.r.). Acestea fiind spuse, OMV Petrom este o companie puternică, noi ne-am plătit dividendele, am publicat propunerea de plată a dividendelor care a fost supusă votului în timpul celui de-al doilea trimestru şi în luna iunie vom plăti dividende. Acest lucru este important deoarece o parte din OMV Petrom e deţinută de statul român, şi ştim cât de important este Bugetul de Stat", a afirmat Christina Verchere, potrivit Agerpres.
Directorul general al OMV Petrom a explicat că nu va putea exista o creştere semnificativă a capitalului pentru investiţii al companiei, după scăderea capitalului de investiţii operată recent.
"Putem spune că acum vedem o revenire a cererii. Am fost afectaţi de doi factori - scăderea masivă a cererii şi scăderea preţului petrolului, şi nu am experimentat niciodată până acum ambii factori petrecându-se simultan. A trebuit să ne micşorăm capitalul alocat investiţiilor cu 30%, de la 4,2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, iar costurile de operare le-am scăzut cu 320 de milioane de lei. E vorba de sume mari. Deşi Petrom este o companie mare, a trebuit să intervenim, pentru a controla cash-flow-ul companiei, din cauza scăderii cererii şi a scăderii preţului petrecute simultan. (...) Am putea vedea o majorare (a capitalului pentru investiţii, n.r.), dar nu vom mai reveni la cifra pe care credeam că o avem disponibilă la stabilirea bugetului, şi asta nu doar din cauza scăderii cererii, ci din cauza scăderii preţului petrolului. Deşi preţul petrolului şi-a mai revenit, a ajuns la 40 de dolari (barilul, n.r.), dar când am publicat pentru prima dată estimarea noastră pentru acest an, credeam că va fi 60 de dolari. Deci am putea face o ajustare a capitalului de investiţii, poate că situaţia nu e atât de rea precum credeam, dar totuşi preţul petrolului e un factor uriaş pentru noi", a adăugat Christina Verchere.
Grupul OMV Petrom a raportat, în primul trimestru al anului 2020, un profit înainte de impozitare în valoare de 780 milioane de lei, în scădere cu 40,59% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Datele arată că, în intervalul analizat, valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut cu 12%, susţinută de volume mai mari ale vânzărilor de gaze naturale, parţial compensate de preţuri de piaţă mai mici ale mărfurilor şi volume mai mici ale vânzărilor de electricitate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS