Consiliul Concurenței: Eliminarea supraaccizei la carburanți s-a regăsit în prețul la pompă. Cu cât s-a ieftinit benzina, de la 1 ianuarie
Benzina
Reducerea accizelor cu 32 bani/litru (inclusiv TVA), aplicată de la 1 ianuarie 2020, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină, s-a transmis integral în preţul carburanţilor la pompă, informează Consiliului Concurenţei.
Potrivit unui comunicat remis presei, autoritatea de Concurenţă a constatat că preţurile carburanţilor s-au menţinut relativ constante la sfârşitul anului trecut, în perioada de la anunţul privind reducerea accizelor şi până la implementarea măsurii, neînregistrându-se o tendinţă de majorare a acestora.
Toate cele şase mari companii distribuitoare de carburanţi la nivel naţional au redus preţurile cu cel puţin 32 de bani/litru, chiar dacă unele dintre ele au modificat preţurile în două etape şi/sau cu o uşoară întârziere.
Astfel, din datele existente pe platforma Monitorul Preţurilor, reiese că OMV, Petrom, Rompetrol şi Lukoil au scăzut preţurile la pompă cu întreaga valoare a reducerii de accize, din prima zi a anului, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină.
MOL a aplicat, la 1 ianuarie, reduceri mai mari decât cele rezultate din reducerea accizelor: pentru benzină, 36% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani/litru, restul aplicând reduceri între 34-42 bani/litru, în timp ce pentru motorină 43% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani, restul aplicând reduceri între 34-40 bani/litru.
În reţeaua Gazprom, preţurile carburanţilor au fost diminuate în două etape: -22 bani/litru pe 31 decembrie şi -10 bani/litru pe 1 ianuarie 2020.
SOCAR a transferat integral scăderea accizei în preţuri, dar cu o uşoară întârziere, modificările fiind aplicate în data de 3 ianuarie.
Totodată, în data de 7 ianuarie, majoritatea companiilor au crescut preţurile la pompă ale tuturor produselor cu 4 bani/litru, ceea ce ar putea fi rezultatul creşterii cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere din perioada anterioară.
"Utilizând aplicaţia Monitorul Preţurilor am reuşit să urmărim evoluţia pieţei şi, aşa cum ne-am aşteptat, reducerea accizei s-a resimţit integral în preţul la pompă. Vom continua monitorizarea acestei pieţe şi a comportamentului companiilor, mai ales în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.
În luna iulie 2019, Consiliul Concurenţei a lansat platforma online Monitorul Preţurilor, prin intermediul căreia consumatorii au posibilitatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS