Vanzarile magazinului IKEA din Romania au crescut cu 10% in anul de catalog 2013, la 440 mil. lei
Magazinul IKEA din Romania a incheiat anul de catalog 2013 (1 septembrie 2012 - 31 august 2013) cu vanzari de 440 milioane de lei (aproape 100 milioane de euro), in crestere cu aproximativ 10% fata de anul anterior.
Magazinul IKEA a fost vizitat de 3,2 milioane de persoane, in crestere cu aproximativ 200.000, care au cumparat 12 milioane de produse.
Din valoarea totala a produselor vandute, 56% a fost generata de obiecte de mobilier, iar 44% de accesorii si decoratiuni.
Numarul total al produselor IKEA vandute in Romania de la intrarea pe piata, in martie 2007, a trecut de 65 de milioane.
Si Departamentul IKEA Food - compus din restaurantul IKEA, magazinul de delicatese suedeze si bistroul - a inregistrat o crestere cu 7% a vanzarilor, la 32,9 milioane de lei in perioada septembrie 2012 - august 2013.
Grupul suedez IKEA a fost fondat in 1943 de Ingvar Kamprad.
Averea sa si a familiei sale este evaluata la 3,3 miliarde de dolari in cel mai recent top al Forbes privind miliardarii lumii.
Reteaua IKEA numara 330 de magazine la nivel mondial.