Urgent Cargus îşi schimbă numele în Cargus. Compania a investit peste 10 milioane euro în 2020 în infrastructură şi tehnologie și angajează 1.000 de persoane
Compania de curierat Urgent Cargus a anunţat miercuri că îşi schimbă numele în Cargus, compania investind peste 10 milioane euro în 2020 doar în infrastructură şi tehnologie de curierat.
”Urgent Cargus anunţă o nouă identitate vizuală şi schimbarea numelui din Urgent Cargus în Cargus. Procesul de rebranding este văzut ca un element important al strategiei internaţionale de expansiune şi dezvoltare a companiei, care, pe lângă noul nume, are şi noi atribute care îi vor ghida activitatea”, a anunţat compania.
Compania a anunţat, de asemenea, planurile de adaptare la nevoile actuale ale pieţei şi de îmbunătăţire a serviciilor sale în următorii ani.
”Cargus este brandul care întăreşte noua direcţie strategică a companiei şi prin care dorim să ne comunicăm obiectivele cât mai eficient posibil: să fim alături de partenerii noştri pas cu pas şi să le oferim soluţii care să răspundă nevoilor lor rapid şi în siguranţă. Continuăm să îmbunătăţim calitatea serviciilor prin integrarea de noi produse şi dorim ca noua poziţionare să se alinieze la misiunea şi valorile pe care le promovăm”, spune Jaroslaw Sliwa, CEO Cargus.
Compania a investit peste 10 milioane euro în 2020 doar în infrastructură şi tehnologie de curierat. Cea mai mare parte a investiţiilor s-a concentrat pe eficientizarea proceselor operaţionale, deschiderea unui nou centru de sortare în Timişoara, un proiect de extindere a capacităţilor în Bucureşti şi investiţii în tehnologie.
Luna trecută, Cargus a anunțat că recrutează peste 1.000 de persoane la nivel naţional, în condiţiile în care compania a transportat anul acesta volume cu 33% mai mari faţă de anul trecut. Cele mai multe poziţii de curieri şi sortatori sunt deschise în oraşele Bucureşti, Braşov, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iaşi, Constanţa.
”Dezvoltarea continuă a sectorului de comerţ electronic din România şi a comportamentului consumatorilor faţă de cumpărături au generat noi standarde şi fluxuri comerciale şi credem că şi companiile de curierat trebuie să investească constant pentru a se alinia acestor cerinţe. Ca unul dintre liderii companiilor de curierat, Cargus face investiţii semnificative în capacitatea sa de sortare şi livrare”, a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Cargus.
O zonă strategică de investiţii pentru Cargus în acest an a fost centrul de sortare din Timişoara, care funcţionează ca un punct de acces pentru coletele internaţionale în reţeaua companiei, iar ca reacţie la noile realităţi setate de piaţă, Cargus a decis extinderea semnificativă a echipei sale de 5.000 de angajaţi şi parteneri.
Cargus este una dintre cele mai importante companii de curierat din România, cu o experienţă de peste 30 de ani pe piaţa locală. Echipa Cargus este formată din mai mult de 5.000 de angajaţi şi parteneri care au furnizat servicii de curierat persoanelor fizice şi companiilor printr-o reţea la nivel naţional de 60 de centre de sortare şi depozite, 68 de agenţii Cargus „Ship & Go” din România şi o flotă de peste 2.600 de vehicule de curierat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS