Șomaj tehnic: ce companii pot beneficia de ajutor de la stat, ce angajați primesc indemnizația și în ce condiții. 250.000 de contracte de muncă, suspendate într-o săptămână
Somaj, angajat
Angajatorii care reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 pot beneficia de plata indemnizaţiei din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada stării de urgenţă, potrivit ordonanţei publicate în Monitorul Oficial.
Pe perioada stării de urgenţă, instituite prin Decretul 195/2020, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, care urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţi se stabilesc la 75% din salariul de bază şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Suma nu trebuie însă să depăşească 75% din salariul mediu brut pe economie.
Plata indemnizaţiei pentru companiile care reduc activitatea se va realiza în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declaraţiei, cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din ianuarie - februarie 2020 şi că nu are capacitatea financiară de a plăti toţi angajaţii.
Indemnizaţia se acordă şi salariaţilor angajatorilor care întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că a înființat un număr unic de telefon pentru informarea cetățenilor cu privire la șomajul tehnic și adrese de email pentru transmiterea documentelor. Astfel, angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal.
Potrivit actului normativ, indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii iar calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat (pensii, n.r.) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiilor se realizează în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor.
Cheltuielile din bugetul asigurărilor pentru şomaj efectuate pentru plata indemnizaţiilor se pot acoperi din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile de eligibilitate aplicate.
Angajatorii trebuie să depună prin email, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal şi lista persoanelor care urmează să beneficieze de şomaj tehnic asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
Ministrul Muncii: Numărul contractelor de muncă suspendate a crescut la aproximativ 250.000
Duminică, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că numărul contractelor de muncă suspendate a crescut la aproximativ 250.000, adăugând că Executivul este pregătit să adopte noi măsuri în funcţie de cum va evolua această situaţie.
"Urmărim zilnic evoluţia contractelor, dar ne aşteptăm deopotrivă ca, după aceste măsuri luate de Guvern, angajatorii să apeleze la posibilitatea creată de decizia guvernamentală şi anume de a beneficia de 75% din salariul persoanelor ale căror contracte le suspendă şi deci să avem cumva o stagnare a evoluţiei lucrurilor. Ele într-adevăr arată o creştere faţă de cele 200.000 pe care le anunţam joi, dar erau înainte ca Guvernul să anunţe măsurile pe care le cunoaştem. Deci, mă aştept ca acest număr să nu evolueze radical, dar dacă se va întâmpla Guvernul este pregătit să adopte noi măsuri în funcţie de reacţiile pe care le primeşte", a spus Violeta Alexandru, la Digi24, potrivit Agerpres.
Întrebată câte contracte au fost suspendate până în prezent, ministrul Muncii a spus că acum sunt puţin peste 250.000, însă luni dimineaţa va avea o informare completă.
Ea a adăugat că orice tip de sprijin pe care oamenii îl cer este analizat de echipa guvernamentală, astfel încât sectoarele care au nevoie de un sprijin suplimentar faţă de ceea ce s-a decis decis deja să poată beneficia de acest lucru.
"Pentru moment sperăm ca măsurile noastre să fie cunoscute cât mai larg în ţară astfel încât oamenii să îşi pregătească documentele. Lucrez cu ANOFM pentru a-şi organiza procedurile, astfel încât să răspundem rapid solicitărilor pe care le vom primi", a menţionat Alexandru.
Ministrul Muncii a precizat că îşi doreşte ca măsurile să fie popularizate şi oamenii să beneficieze cât mai larg de sprijinul oferit de Guvern.
"Eu vreau că acestea să fie popularizate şi oamenii să beneficieze cât mai larg de sprijinul oferit de Guvern pe ceea ce se numeşte şomaj tehnic, adică pentru acoperirea costurilor pentru angajaţii cărora le suspendă temporar activitatea şi în funcţie de cum evoluează lucrurile suntem pregătiţi să sprijinim în continuare în moduri complementare la această primă măsură pe toţi cei care au nevoie de Guvern. Guvernul este receptiv la toate semnalele pe care le primeşte", a spus ministrul Muncii.
Pe 20 martie, Violeta Alexandru spunea că un număr de 200.000 de contracte de muncă au fost suspendate la nivelul acestei săptămâni, dar că se aşteaptă la o cifră de 300.000 - 400.000 pentru această perioadă. Potrivit datelor de la Inspecţia Muncii, numărul salariaţilor activi din România era de 5,62 milioane la finele lunii februarie 2020.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS