Silicon Valley de România. Cluj-Napoca atrage cele mai multe investiții și cele mai mari companii de cercetare-dezvoltare
Cluj-Napoca
Cluj-Napoca continuă să atragă sedii principale de companii şi noi investiţii pe segmentul de cercetare şi dezvoltare, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România.
Compania producătoare de software pentru industria auto Porsche Engineering România, subsidiara locală a Porsche Engineering Group GmbH, a închiriat o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi de spaţii de birouri moderne în proiectul Vivido din Cluj-Napoca, cea mai mare suprafaţă preluată în ultimele 12 luni în cea mai mare piaţă regională de birouri din afara Bucureştiului, informează compania de consultanţă imobiliară.
Tranzacţia a fost intermediată de către biroul local al companiei Coldwell Banker România.
Porsche Engineering Romania este una dintre cele patru filiale ale grupului deţinut integral de producătorul Porsche AG, amplasate în afara Germaniei. Proiectul de birouri Vivido va fi livrat pe piaţă luna viitoare.
Porsche Engineering va prelua 2.200 de metri pătraţi de spaţii de birouri în perioada imediat următoare, o suprafaţă adiţională închiriabilă de 1.300 de metri pătraţi urmând a fi preluată în 2020, tranzacţia fiind intermediată de către Coldwell Banker Transilvania, biroul local al companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Romania.
“Tranzacţia încheiată de către Porsche Engineering Romania este una extrem de importantă nu doar pentru Cluj - Napoca cât şi la nivel naţional, deoarece arată că România şi Clujul, în al doilea rând, nu reprezintă doar o destinaţie pentru sedii secundare sau pentru activităţi de tip back office şi BPO - Business Process Outsourcing. Forţa de muncă înalt calificată şi creşterea economică generală din Cluj - Napoca fac ca oraşul să fie foarte atractiv pe segmentul de cercetare şi dezvoltare de produse şi estimăm că vom asista la noi tranzacţii de acest tip în viitor”, a declarat Cristian Şimon, director Office Division în cadrul Coldwell Banker Transilvania.
Închirierea noii suprafeţe de birouri va permite Porsche Engineering Romania să îşi mărească de peste trei ori echipa locală, o nouă creştere a numărului de specialişti care lucrează în cadrul companiei fiind deja prevăzută pentru anul 2020. La momentul deschiderii subsidiarei locale în 2016, compania avea în România şapte angajaţi.
“Cluj - Napoca este Silicon Valley - ul României şi decizia Porsche Engineering de a se dezvolta aici este astfel una logică. Vom continua să ne dezvoltăm activitatea din România, am încheiat deja de mai mulţi ani partneriate cu instituţiile de învă?ământ superior din Cluj - Napoca şi dorim de asemenea să continuăm să atragem cei mai buni ingineri din România, care îşi doresc să facă parte din echipa uneia dintre cele mai inovatoare companii şi să dezvolte soluţii software de top pentru industria automotive”, a declarat Marius Mihailovici, location manager Porsche Engineering Romania.
Subsidiara din Cluj - Napoca este specializată în dezvoltarea de software pentru industria auto şi este o parte importantă a serviciilor de inginerie integrată ale Porsche Engineering din întreaga lume.
Thomsons Online Benefits își mărește echipa de la Cluj
Totodată, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a participat, joi, la inaugurarea noului sediu al unei companii britanice, care a dezvoltat în Cluj-Napoca cea mai mare echipă din cele patru pe care le are în lume.
Conducerea companiei britanice Thomsons Online Benefits intenţionează să mărească echipa de 230 de angajaţi de la Cluj cu încă aproximativ 70 de persoane, până la finalul anului.
Firma, care a fost înfiinţată în urmă cu 19 ani, iar din 2012 este prezentă şi în România, a creat un software care este în prezent una dintre cele mai importante platforme online de beneficii pentru angajaţi. Practic, softul creat de IT-iştii companiei este folosit de firme din 90 de ţări din lume pentru administrarea pachetelor de beneficii, care merg de la vacanţe până la cursuri de limbi străine sau asigurări medicale.
"Investiţia noastră în România este un element important al strategiei business-ului nostrum şi ne propunem să avem 300 de angajaţi până la finalul anului curent şi mult mai mulţi până în 2019. Ne aflăm într-un moment în care rolurile noastre din Cluj trec dinspre outsourcing înspre leadership. Clujul este sediul pentru care am planificat cele mai mari investiţii în perioada următoare", a declarat managerul general al biroului din Cluj-Napoca, Abdel Azzam, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii companiei au precizat ca unul dintre atuurile oraşului, pentru care a şi fost ales dintre multe alte oferte, este prezenţa mediului universitar şi faptul că există un foarte bun acces la forţă calificată de muncă.
La rândul sau, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, care a participat joi la eveniment, a spus ca între ţara sa şi România se dezvoltă permanent noi legături.
"Şi cred că acest lucru reflectă dinamismul Clujului şi faptul că aici există un foarte bun parteneriat între un sector universitar foarte bun, care produce tineri absolvenţi buni şi nevoile mediului de afaceri, iar compania Thomsons Online Benefits oferă un bun exemplu al acestui parteneriat, în care talentele Clujului, mediul de afaceri de aici au ajutat o firmă să devină mai mare, mai competitivă. Este pentru mine o mare plăcere să revin la Cluj şi scopul meu este de a dezvolta legăturile între Marea Britanie şi România, iar Cluj reprezintă un exemplu deosebit de oraş vivace", a spus ambasadorul, în cadrul evenimentului.
Thomsons Online Benefits a fost creată în anul 2000 la Londra şi are birouri în Londra, SUA şi Singapore, cel din Cluj-Napoca fiind cel mai mare, deşi este ultimul înfiinţat.
Pe acelasi subiect: