Scutirea de impozit a profitului reinvestit, prelungita dupa 1 ianuarie pe perioada nelimitata. Modificarea Codului Fiscal, publicata in Monitorul Oficial
Economie, buget, taxe
Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, pe perioada nelimitata, intra in vigoare la 1 ianuarie 2017, potrivit Ordonantei de Guvern nr. 84, care aduce mai multe modificari Codului fiscal si Codului de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial.
"Profitul investit in echipamente tehnologice, calculatoare electronice si echipamente periferice, masini si aparate de casa, de control si de facturare, in programe informatice, precum si pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse si/sau achizitionate, inclusiv in baza contractelor de leasing financiar, si puse in functiune, folosite in scopul desfasurarii activitatii economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplica scutirea de impozit sunt cele prevazute in subgrupa 2.1, respectiv in clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, aprobat prin hotarare a Guvernului", se mentioneaza in actul normativ.
Scutirea de impozit pe profitul reinvestit a fost introdusa la jumatatea anului 2014, insa pe termen limitat, si urma sa expire la finalul acestui an. De data aceasta, facilitatea a fost extinsa pe perioada nedeterminata, potrivit Agerpres.
Totodata, actul normativ introduce o facilitate pentru firmele platitoare de TVA, in perioada in care au codul de TVA suspendat. "In cazul inregistrarii in scopuri de TVA (...), persoana impozabila isi exercita dreptul de deducere pentru achizitiile de bunuri si/sau servicii efectuate in perioada in care a avut codul de inregistrare in scopuri de TVA anulat, prin inscrierea taxei in primul decont de taxa (...) depus dupa inregistrare sau, dupa caz, intr-un decont ulterior, chiar daca factura nu cuprinde codul de inregistrare in scopuri de TVA al persoanei impozabile", se precizeaza in actul citat.
In plus, Ordonanta introduce un regim special de TVA pentru agricultori. Astfel, acestia vor fi scutiti de TVA, insa vor plati o compensatie in cota forfetara, care reprezinta suma rezultata prin aplicarea procentului de compensare in cota forfetara asupra pretului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrarilor de produse agricole si prestarilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.
"Procentul de compensare in cota forfetara este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 si 8% incepand cu anul 2019", se subliniaza in Ordonanta.
Ordonanta mentionata introduce si poprirea electronica a conturilor, pentru a se evita poprirea multipla, astfel incat sa nu fie afectati contribuabilii carora li s-au indisponibilizat sume de bani care depasesc nivelul creantei pentru care s-a infiintat poprirea.
In prezent, Fiscul trimite o scrisoare de instituire a popririi conturilor contribuabilului rau-platnic la toate bancile la care acesta are conturi deschise, toti banii debitorului fiind indisponibilizati pana la finalul procedurii. Ca urmare a modificarilor adoptate, va fi poprit un singur cont, doar pentru suma datorata, iar poprirea se va ridica tot electronic, dupa ce Fiscul incaseaza restanta.
In plus, actul normativ introduce noi reguli privind regimul de impozitare a microintreprinderilor, sistemul stock option plan, prin care o firma poate acorda angajatilor, administratorilor si/sau directorilor acesteia dreptul de a achizitiona la un pret preferential sau de a primi cu titlu gratuit un numar determinat de titluri de participare (actiuni-n.r.) si elimina obligatia inregistrarii persoanei impozabile in Registrul Operatorilor Intracomunitari, daca aceasta efectueaza tranzactii cu parteneri economici din alte state membre.
De asemenea, Ordonanta mai cuprinde, printre altele, extinderea documentelor prin care contribuabilii pot face dovada platii pentru taxe si impozite.
Pe acelasi subiect: