Schimbare radicală la PepsiCo. Ce va vinde gigantul american
Pepsi
Producătorul american de băuturi răcoritoare PepsiCo Inc. va testa îmbutelierea mărcii sale de apă Aquafina în doze de aluminiu, pe fondul reacţiilor negative faţă de plastic, transmite Bloomberg.
PepsiCo a precizat joi că va începe să vândă apă Aquafina în doze de aluminiu în cursul anului următor, oferindu-le partenerilor de tip stadioane şi restaurante. Compania va testa acelaşi produs şi în unele locaţii de vânzare cu amănuntul.
Dacă noua formă de ambalare se va dovedi populară în rândul clienţilor, ar fi una din cele mai importante cazuri de companii care au renunţat la plastic.
Aquafina este una din cele mai populare mărci de apă din SUA, alături de marca Dasani de la Coca-Cola Co., şi a devenit sinonimă cu şirurile de sticlele de plastic care s-au aflat pe rafturile supermarketurilor timp de mai multe decenii.
În general, dozele de aluminiu conţin mai mult material reciclat decât sticlele de plastic iar consumatorii sunt mai înclinaţi să recicleze dozele de aluminiu. În plus, este mai puţin probabil ca aceste cutii de aluminiu să ajungă să plutească în ocean.
În paralel, PepsiCo va înceta să mai vândă apă gazoasă Bubly în sticle de plastic şi de asemenea, la finele lui 2020, sticla de plastic pentru marca sa de apă premium LIFEWTR va fi produsă în întregime din plastic reciclat în SUA.
Grupul american PepsiCo estimează că toate aceste măsuri vor elimina peste 8.000 de tone de plastic.
În România, Pepsi este reprezentată de Pepsi Americas, care a intrat pe piaţa locală prin preluarea Quadrant-Amroq Beverages, fostul îmbuteliator local al băuturilor PepsiCo, pe care l-a integrat în anul 2006. Compania este, în prezent, al doilea mare jucător de piaţa locală de soft drinks.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS