"Directorul general al Cuprumin a avut pe toata perioada ianuarie-aprilie un castig mediu brut de 4.700 de lei, ide zece ori mai putin decat suma vehiculata, iar Consiliul de Administratie despre care se spune ca incasa 1.000 de euro pe sedinta, de fapt este platit cu 10 lei pe sedinta. Pentru a avea 1.000 de euro consiliul de administratie ar trebui sa se intalneasca de trei ori pe zi si in zilele nelucratoare. Nu stiu de unde au aparut aceste sume si rog ca Ministerul Economiei sa fie scos din aceasta discutie", a spus Vosganian.

Guvernul a transmis miercuri un tabel in care in dreptul managerilor din companiile de stat sunt prezentate, fara explicatii suplimentare, ci doar cu precizarea ca este lista indemnizatiilor la care a facut referire premierul Ponta la inceputul sedintei de guvern, indemnizatii lunare cuprinse intre 11.250 lei si 66.642 lei, iar pentru membrii consiliilor de administratie sunt indicate indemnizatii intre 132 lei si 33.000 lei, cu mari alocatii la Transgaz, Imprimerie, CN Uraniu, CE Oltenia, Electrica, Cuprumin, Romatsa, Tarom, CFR.

Potrrivit datelor prezentate, cel mai mare nivel lunar al indemnizatiei de manager este prezentat la CN Cai Ferate CFR SA, de 14.583 euro, si la Posta Romana, de aproximativ 14.280 euro.

Mai sunt prezentate indemnizatii de manager de peste 11.000 euro in cazul Electrica, la circa 10.000 euro la Nuclearelectrica, Cuprumin, Tarom si Romatsa, la 9.500 euro in cazul CFR Marfa si 9.100 euro pentru CFR Calatori, la peste 8.500 euro in cazul CN Imprimeria Romana sau Electrrica Furnizare si la peste 7.500 euro in cazul Administratei Porturilor Maritime Constanta.

Miercuri seara, premierul Victor Ponta a sustinut ca nu stie "ce a ajuns la presa" referitor la indemnizatiile directorilor din companii de stat, date transmise chiar de Guvern, si a afirmat ca in sedinta Cabinetului a fost discutat un tabel care includea de fapt sume propuse pentru bugetul pe acest an in firme de stat.

La inceputul sedintei de guvern de miercuri, in fata presei, premierul Ponta a afirmat ca cei mai "amarati" directori din companiile de stat "au" indemnizatii de 6.000 euro.

"Mai avem astazi o ordonanta de urgenta, nu era pe ordinea de zi, si o anunt de fata cu presa, inspirata din modelul aplicat in Polonia, si un model agreat, evident, de Comisia Europeana si de Fondul Mondial International, privind salarizarea in companiile cu capital integral sau majoritar de stat. Am vazut si eu companii de stat la care punem manageri privati. Nu stiu de ce suntem ministri, de ce nu lucram la Nuclearelectrica, ca cel mai mic venit este de 484.000 de ron pe an. Deci, peste 100.000 de euro. Am tot discutat despre aceasta problema. Este valabil... Domnul ministru de finante zice sa nu stam toti si sa castigam lucrand la companii de stat, dar vad aici salarii de 11.000 de euro, de 8.000 de euro, cei mai amarati au asa 6.000 de euro", a spus Ponta.

Ulterior, Executivul a anuntat ca a decis, prin aceasta ordonanta de urgenta, sa limiteze salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentand de sase ori salariul mediu brut in ramura respectiva.

Din precizarile ulteioare, rezulta ca in cazul multor directori de la companii de stat, salariile ar putea fi majorate dupa intrarea in vigoare a ordonantei votata ieri in Guvern.