Romania ar putea obtine 8,4 mld. euro din vanzarea actiunilor la cele mai mari companii de stat, reprezentand 6,3% din datoria publica
                        Romania ar obtine 8,4 miliarde euro din vanzarea actiunilor detinute la cele mai importante companii de stat, acoperind, astfel, 6,3% din datoria publica, potrivit unui studiu realizat de Institutul de cercetare Economica din Austria, citat de Mediafax.
	Vanzarea de titluri la companiile de stat listate pe bursa ar aduce 4,6 miliarde de euro, conform sursei citate, care ia in calcul Romgaz, OMV Petrom, Nuclearelectrica, Transgaz, Rompetrol, Transelectrica, Conpet si Oil Terminal.
	In plus, potentiala privatizare a companiilor nelistate Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Electrica Furnizare si Societatea Nationala a Sarii va aduce Romaniei venituri de 3,8 miliarde de euro.
	Daca statul roman si-ar pastra o participatie de 25% la aceste companii, acolo unde exista aceasta posibilitate, veniturile din privatizare ar insuma 5 miliarde de euro.
	In ceea ce priveste alte state din Europa Centrala si de Sud-Est, Cehia ar putea obtine 11 miliarde de euro din privatizarea totala a companiilor de stat, iar Polonia 16 miliarde de euro.
	Grecia este singura tara care ar putea consemna un venit mai mic din privatizarea companiilor de stat decat Romania, si anume 7 miliarde de euro.
	La polul opus se situeaza Franta, careia o eventuala renuntare la actiunile detinute la mai multe companii, printre care se numara si Orange, GDF Suez, Air France-KLM sau Renault, i-ar putea aduce 105 miliarde de euro. De asemenea, sume importante din privatizari ar putea obtine Germania (76 de miliarde de euro), Italia si Olanda (cate 59 de miliarde de euro).
	In realizarea studiului au fost luate in considerare 14 state din Europa, dintre care zece din zona euro si patru (Romania, Cehia, Polonia si Marea Britanie) din afara regiunii.
	In total, suma potentiala pe care aceste 14 guverne ar urma sa o obtina din privatizarile companiilor de stat se ridica la 511 miliarde de euro.
	In aceste conditii, cele 14 state ar putea plati, in medie, 4,4% din datoria lor publica, potrivit datelor Institutului Economica. Finlanda este statul care si-ar putea acoperi cel mai mare procent din datoria publica, 14,5%, datorita celor 28 de miliarde de euro obtinute din eventualele privatizari.
	Analistii arata insa ca veniturile rezultate din potentialele privatizari ar trebui folosite pentru investitii, stimularea competitivitatii si cresterea productivitatii, nu pentru reducerea datoriei suverane.
            
                        
        
                Mai multe despre:
                #companii de stat#datorie publica            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS