Castigul Fondului Proprietatea a atins un nivel maxim la jumatatea anului, de 1,064 miliarde de lei, dupa care au urmat patru luni de scadere, in urma carora rezultatul a ajuns la sfarsitul lunii octombrie sub pragul de 1 miliard de lei.

Profitul a revenit peste acest nivel in noiembrie, dupa o crestere de 33,2 milioane de lei. 

Valoarea activului net se situa la finele lunii decembrie la 13,24 miliarde de lei (2,95 miliarde de euro), in scadere cu 11,8% de la 15,01 miliarde de lei in decembrie anul precedent, reiese dintr-un raport transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucuresti.

La finele lunii noiembrie, activul net se afla la 13,98 miliarde de lei.  Activul net pe actiune se situeaza la 1,2125 lei/unitate, fata de 1,2436 lei/unitate in urma cu un an.  La cotatia de 0,845 lei/actiune din inchiderea sedintei de joi, titlurile Fondul Proprietatea se tranzactioneaza cu un discount de 30%, iar capitalizarea companiei este de 10,5 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro). 

Valoarea portofoliului de actiuni cotate a scazut la 6,49 miliarde de lei la sfarsitul lunii decembrie, de la 6,52 miliarde de lei in noiembrie si 8,23 miliarde de lei la finele anului 2013. 

Fondul a vandut in acest an integral participatiile detinute la Erste Group Bank (EBS), Raiffeisen Bank, Resib (RESI), Turdapan (TUSB), Transelectrica (TEL), Transilvania-Com si Severnav (SEVE), precum si partial din detinerile la Romgaz (SNG), Oil Terminal (OIL) si Primcom. 

Portofoliul de actiuni necotate este evaluat la 6,48 miliarde de lei, fata de 6,24 miliarde de lei in noiembrie si 6,38 miliarde de lei in decembrie 2013. 

Cele mai importante detineri din portofoliul Fondului Proprietatea, in functie de ponderea in valoarea activului net, erau la sfarsitul lunii noiembrie OMV Petrom (SNP) - 33,16%, fata de cu 32,17% in noiembrie, si Hidroelectrica - 16,45%, comparativ cu 15,06% in luna precedenta. 

Fondul Proprietatea avea in decembrie titluri de stat in valoare de 194,6 milioane de lei, fata de 213,6 milioane de lei cu un an inainte, in timp ce depozitele bancare se situau la 109,4 milioane de lei, comparativ cu 232 milioane de lei la sfarsitul lui 2013.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, infiintata in 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti in ianuarie 2011.